nu știu dacă a fost chiar 1 oră în intersecție, dar sigur am stat mult acolo 🙂

Mi-a plăcut în mod deosebit această experiență pentru că m-a trimis prin timp înapoi pe acea bancă verde, de sub acel dud, din acea intersecție de la bunici.

Radu a decis să iasă afară, cu motorul (așa spunem noi chestiei ăleia din plastic cu trei roți) și să le urmărească pe fete care mergeau spre ora de handbal. Nu se anunța nimic deosebit la orizont, același opriri la mașinile cu semnalizator pe aripă, la fiecare siglă mai vizibilă și sunet făcut de vreun utilaj. Bănuiesc că știți despre ce vorbesc. Un drum de 5 min care poate dura și 25!!!

Cât timp le-am văzut pe fete (a se citi soție și fiică) în față am putut spune că trebuie să grăbim pasul să nu le pierdem. Nu a ținut mult acest avantaj pentru că am început să vorbim despre fiecare mașină parcată și …le-am pierdut.

A fost momentul în care Radu s-a resetat. A decis că putem ajunge la handbal, dar după ce vedem tractoarele și tramvaiele. Mergeam 2 metri, ne opream pentru a comenta ceva, apoi ne întorceam vreo 5 metri pentru că era ceva interesant mai în spate. Știți cum e 🙂

Într-un final am ajuns la locul de desfășurare a orei de handbal, doar că fix în momentul acela un polițist a început să dirijeze circulația și să folosească fluierul. STOP. A înghețat a făcut calea întoarsă s-a priponit cât a putut de aproape de el. Niciun chip să îl pot lua de acolo.

Când am văzut așa, am ales o bordură la umbră și ne-am așezat în ditamai intersecția și am trecut la comentat. Eram doi băieți care se uitau după biciclete, mașini, motoare, tramvaie, ambulanțe, pompieri, autobuze și camioane. Eram pe rând extaziați. Radu avea două codițe ca niște antene de marțian și un maieu portocaliu, eu …ăla de la televizor, deci o pereche perfectă 🙂

Ne extaziam pe rând de mașini, făceam cu mâna la cei care ne salutau din autobuze sau tramvaie blocate în intersecție de trafic. Cred că am fost și subiecții unui live pe FB.

Am vorbit cu lumea, am făcut poze, am aplaudat, am sărit, am țipat de încântare.

Noi stăteam în dreptul unei treceri de pietoni care era în dreptul unei guri de metrou, deci alfux de oameni, nu glumă, așa pe la un șapte seara. Deci vă puteți închipui cam cât am socializat :))))

Radu s-a mai liniștit odată cu traficul, odată cu momentul în care polițitul a părăsit intersecția. Apoi a început să caute utilaje (în zonă se schimbă trotoarele, pomi, borduri, nebunie) de care este fascinat.

Noroc că a sunat telefonul și a auzit vocea mamei lui. I-am spus că ne așteaptă și că ar trebui să mergem.

Și …am mers.

Nu știu dacă am stat 1 oră, dar a părut a fi o oră, dar mi-a plăcut. Dincolo de faptul că am petrect timp cu băiatul meu, mi-am adus aminte de acea bancă verde, de acel dud, de acea intersecție de la bunici. Stăteam și spuneam “stop mașina mea”.

Urmează să merg cu Tea în tabără, din nou. Abia aștept. Tot #tataincepator rămân

%d blogeri au apreciat: