Aici, acum …nu vorbim despre copii. Aici, acum, vorbim despre alergare, adică despre un mod în care un părinte își recâștigă/reface energia, psihicul pentru a avea grijă de cel mic. Este evident faptul că rutina ne tâmpește și ne face taciturni, ne face să uităm cum să zâmbim către cel mic, ne face să avem prea puțină răbdare. Este evident că avem nevoie de o supapă. Cea mai bună supapă, din punctul meu de vedere este sportul.

Făceam o glumă la un moment dat cum că cei mai mulți bicicliști, maratoniști, triatloniști etc. apar în perioada sarcini sau după nașterea celui mic (gluma era legată de un anume motiv:)), dar cumva gluma e doar pe jumătate. Asta pentru că sportul e CEA MAI BUNĂ MODALITATE de a te echilibra, de a fi cât poți tu de bun pentru familia ta.

După cum știe tot poporul eu alerg și în „pauze”, mai nou, biciclesc. Deși fac chestia asta (alergare) de ceva vreme, niciodată (spre rușinea mea) nu am cumpărat o pereche de pantofi de alergare așa cum ar fi trebuit. De altfel accidentarea de anul asta de la Cluj a fost tocmai din acest motiv. În acest moment pentru ați cumpăra o pereche, în mod corect, ai la dispoziție … un foot scanner de la Intersport, un test specializat la o clinică de ortopedie sau aparatul de la SportGuru. Am folosit toate cele trei variante și vă pot spune că există diferenţe notabile.

Citește și →  pompa de sân manuală și electrică Lansinoh

Înainte de a detalia, vă spun că sunt multe locuri de unde vă puteți lua pantofi de alergare – Dechatlon (aveți parte de ceva sfaturi, dar nimic specializat), orice reprezentanță Adidas sau Nike (aproape nici un sfat specilizat, doar experienţa personală a vânzătorului), Intersport (destule amănunte, oamenii știu despre ce vorbesc), on-line (doar dacă ști foarte bine ce cumperi) sau SportGuru (a trecut din on-line în realitate și e full specializat).

Ziceam că intru în detalii (e normal să fac asta pentru că altfel ajungem pe la spitale, RMN-uri sau doar spectatori) legat de testul de pronație, dar, indiferent cât de mult aş explica eu aici ce şi cum, cred că e mai bine să încercați pe propria piele cum funcționează chestia asta. Spre deosebire de un foot scanner, apartul de care vă zic recreeazimageă în mod virtual și modul în care alergați, adică folosește mai multe variabile pentru a prezenta un rezultat. Dincolo de indicații cu privire la pantoful potrivit, aparatul face sugestii pentru tehnica de încălzire adaptată la călcătura ta. Asta chiar e cool! După ce am făcut testul și m-am pricopsit cu vreo trei sugestii m-au lăsat să îi alerg pe holul ăla mare al lor să văd cum mă simt (acum mă încalţă Mizuno Wave Rider 18) . Cool again!

Citește și →  jocuri ale copilăriei. tu cum îți ții copilul activ, departe de tabletă?

Povestea nu se termină aici pentru că ai nevoie de îmbrăcăminte adecvată, hidratare, accesorii etc.

Idee e că dacă tot te apuci să faci ceva, măcar fă-o de la început bine. Ai grijă de sănătatea ta, pentru că de ea depinde într-o mare (foarte mare măsură) bunăstarea familiei tale.

PS …testul asta despre care vă tot vorbesc este gratuit!

PS …trebuie să vorbim și despre biciclete 🙂

PS …urmează un articol mult mai descriptiv despre testul de pronaţie de la SportGuru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *