De curând am avut ocazia să aflu mai multe despre alergiile alimentare la copii. M-am îngrozit cât de neștiutor sunt, cât de ignorant și cât de nepregătiți suntem pentru a ne lupta cu așa ceva. Cum eu nu am avut o asemenea experineță, am căutat (deși corect ar fi să zic că m-a găsit) să acopr acest subiect. Pe net sunt lucruri despre …alergii, dar experiența unei mame face mai mult decât orice … așa că fără alte introduceri reproduc în întregime (și fără diacritice :)) primele experinețe) tot ce mi-a trimis, cu pormisiunea că va continua cu acest subiect.

Mulțumesc …Oana Popescu

„Din categoria “sa nu faceti ca mine”sau ”tot raul spre bine”

Ca orice mamica incepatoare, plina de temeri, de nesiguranta, de frica de a nu face ceva gresit, care priveste alte mamici (cu mai multa experienta) ca pe niste “a tot stiutoare”, m-am luat dupa gura prietenelor mele, care pe un tot superior m-au apostrofat “dar fata tu chiar esti exagerata cu copilul asta!!! De ce-I dai lapte HA si nu-i dai lapte praf normal????”

Am inceput cu sfarsitul povestii:

Citește și →  copiii pe bicicletă la Prima Evadare

Se intampla la mare in primul an de viata al Dariei.

Avea 7 luni, era alaptata integral la san si incepusem sa-I suplimentez cu o masa de cereale cu lapte la ora 17, foloseam cereale fara lapte de la Milupa Bio si lapte HA. In ziua respectiva parca imi luase cineva mintile, asa ca m-am dus la magazin si am cumparat o cutie de lapte praf normal, de la milupa.

Eram de cateva zile la mare unde pentru prima iesire cu copilul mic a fost foarte bine.

Trebuie sa mai fac o paranteza, la 7 saptamani de viata, Daria a facut o dermatita atopica, pe care am reusit sa o gestionez relativ repede, cred ca am scapat de ea cam intr-o luna. Pediatra de atunci mi-a spus ca la momentul diversificarii sa folosesc lapte HA. Nici pediatra si nici medicul dermatolog nu mi-au spus ca aceasta dermatita atopica poate duce la alergii mai tarziu. Eu aveam alimentatie de excludere pentru ca alaptam asa ca sansele ca eu sa mananc ceva care sa-I faca rau copilului erau minime.

Deci, din reflex, am folosit lapte HA pentru piureul de cereale, e drept ca la vremea aceea nu gaseai atat de multe informatii pe net despre alergii si dermatite atopice. Stiu ca Andrei a facut comanda in USA pt o crema foarte ok in DA, dar eu nu am avut curajul sa o folosesc.

Citește și →  intimitatea de care am nevoie

Asa, revenind la episodul cu marea. Asa ca am luat lapte si i-am facut cereale cu lapte, a mancat fetita TOT, deh, era mai gustos decat laptele HA, iar in 20 minute era TOATA rosie ca racul si cam moale, incepuse sa se umfe la ochi. Am sunat pediatra si m-a trimis direct la Urgente la Constanta. Am plecat cu fata in pampers, ne-au internat direct la terapie intesiva cu diagnostic URTICARIE.

A fost pe perfuzie cu corticosteroizi in noaptea respectiva. Nu mai spun ce cosmar a fost noaptea in spitalul ala. Erau pe sectia respectiva vreo 6 copii abandonati de diverse varste saracii de ei mici si singuri, unii dintre ei cu probleme majore de sanatate, mizerie crunta, igrasie, cald, paturi de fier ca la puscarie, am stat de pe la ora 17 pana a doua zi la ora 10 aprox pe un scaun de fier langa patutul fetitei. Mamele nu primeau de mancare, chiar daca alaptam, asa ca a trebuit sa-mi aduca sotul ceva sa mananc. Evidemt a doua zi am iesit pe semnatura. Am plecat la Bucuresti.

Citește și →  singur acasa! sau ce faci când te trezești fără copii?

In masina D a facut temperatura 39, era prima din viata ei. Nu am stiut de la ce e, am sunat din nou pediatra, am fost la control nu parea ca are ceva. La acest control am cerut analize de sange pentru alergii, unde dna pediatra mi-a spus ca nu e nevoie de analize, ca oricum nu sunt concludente. I-am spus ca-mi asum acest aspect dar in continuare m-a refuzat. Asa ca am schimbat pediatra si am facut testele initiale paneluri alimentare si respiratorii la care rezultatul este pozitiv sau negativ.

Dupa acestea se intra in detalii si se testeaza pe grupe de alergeni care mi-au cofirmat alergiile la proteina din lapte, albus de ou. Cam asa a inceput odiseea noastra.”

PS există și o carte de bucate pentru copii noștri cu alergii alimentare scrisă de Oana Popescu și Alina Constantinescu, pe care vi-o recomand și dacă nu aveți probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *