adică ce poate face un bărbat, un tată ca să fie la fel de apropiat de copilul lui precum e mama.

Mama are încă din pântec o relație cu bebeul, vorba aceea ea îl hrănește/protejează, își ‘strică’ corpul pentru el, simte tot ce simte mama, îi învața ritmul inimii. Cu alte cuvinte un tată poate spune că a pierdut deja bătălia, ceea ce e corect, dar nu a pierdut războiul.

armele unui bărbat sunt simple și sunt oferite chiar de mame.

  • ritmul inimii
  • căldura
  • un urs special 🙂
  • masajul
  • somnul
  • cântatul

Or mai fi și altele, dar acestea au fost împărtășite de mama copilului meu. Sunt unele lucruri care sunt spuse direct și sunt altele care trebuie observate.

Treaba cu ritmul inimii este așa – odată ajuns acasă îl iei pe bebe și îl ții în brațe (dacă poți direct pe piele). Este cel mai simplu mod de a interacționa cu el, de a vă obișnui unul cu celălalt. El îți învață mirosul, căldura și pulsul, iar tu de deprinzi cum să îl ții în brațe și ce îi place și cum îl liniștești.

Citește și →  cum ar fi tată la 43 de ani, a treia oară?

Căldura e legată direct de ținutul în brațe. Recomandarea mea este să existe câteva momente în care tu să nu ai tricou, iar bebe hainuțe, iar contactul să fie unu la unu. Bebe nu ne vede bine, lumea e nouă, așa că pentru el căldura și mirosul sunt estențiale, de aceea se și zice să eviți parfumurile când ești cu el în contact direct ca să nu îl zăpăcești.

Masajul este egal cu alăptatul (chestie spusă chiar de mame) pentru că relația pe care o dezvolți timp de 30 minute – 1 oră este unică. Începe de la discuții, acceptare/refuz, până la forța pe care o poți folosi în timpul masajului. Este o chestiune unu la unu, indiferent cât de multă lume e în jur (chiar nu mai e atent la nimic, chiar nu mai ești atent la nimic).

Somnul este o combinație între ritmul inimii, căldură și un urs special. Al meu bebe (la fel a fost și la primul copil) adoarme pe pieptul meu și poate pentru că mă simte calm și cald atunci când sunt cu el. Pe de altă parte, faptul că sunt dedicat lui 100% este definitoriu pentru a-l convinge că eu sunt cel care trebuie să îl pună la somn, cumva îmi dă voie să fac asta.

Citește și →  somnul copiilor - statistici şi recomandări

Ursul special este o jucărie de pluș (gen) pe care tu ca tată trebuie să o porți timp de 4,5,6 zile până ia mirosul tău, adică poate deveni un „substitut”. De multe ori bebe vrea doar în brațe, lucru care nu se poate, dar cu ajutorul unui astfel de urs special, situația se schimbă. El simte mirosul, se liniștește și tu îți poți face treaba. Fiică-mea are doi astfel de urși (evident că nu mai miros a mine de mult), era să să-l ia și pe a lui Matei :).

Cântatul e mai repede un zgomot pe care tu îl folosești când îl ții în brațe, vrei să îl liniștești sau vrei să îl adormi. Este ceva prin care te vei identifica și care, dacă e neschimbat, va deveni o „unealtă” perfectă în relația voastră.

Până acum astea au mers de minune pentru mine 🙂 încercați, poate vă ajută și pe voi.

2 comentarii pe “‘armele’ unui bărbat :)

  1. Olguta baby vitamins online spune:

    ufffff…nu inteleg de ce voi taticii va credeti cumva mai jos decat noi mamicile in inima copiilor….baietelul meu imi tot spune ca ma iubeste mai multe decat il iubesc eu…si pe tati la fel…stii de ce? pentru ca el ne iubeste de cand ne-a ales sa-i fim parinti, iar noi il iubim de cand am aflat ca e la mine in burtica…deci vezi? ei deja ne cunosc pe noi mamele si pe voi tatii inainte sa stim noi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *