E ziua lui! ‘E tata meu’, cum ar zice Radu! ‘E bunu’ cum ar zice Tea! E reazăm pentru mine!

Nu contează câți ani împlinește, nu se simt și nu se văd.

După atâția ani de când îl cunosc pot trage o singură concluzie – simplă: omul ăsta a făcut mai multe pentu mine și sora mea decât a făcut pentru el, dar eu nu voi face asta.

De ce?

Cred că trebuie să fii echilibrat în rolul de părinte.

Cred că trebuie să îți dedici timp și ție.

Cred că trebuie să te adaptezi la realitățile din momentul în care te găsești și …

Cred că trebuie să ai un tată adevărat ca să poți cere atâtea lucruri, ulterior, de la tine.

Toată lista asta este de la el învățată, direct sau indirect.

Nu obișnuiesc să îi spun cât țin la el sau în ce fel țin la el, nu am fost crescut așa. În schimb fac asta cât pot de des cu copiii mei. Încerc să le spun în fiecare zi că îi iubesc :). Uneori îmi spun ‘știu‘, alteori îmi spun ‘și eu‘, sunt dăți în care îmi spun ‘te iubesc‘ și sunt momente în care doar îmi zâmbesc.

Tata mi-a spus prima dată (sau așa îmi amintesc) te iubesc undeva după ce aveam 30 de ani. Atunci s-a simțit confortabil, atunci a simțit să o rostească, DAR nu asta contează pentru că a fost și este omul care știe să o arate.

Eu încă nu știu asta, lucrez la acest aspect și la un moment dat voi bifa asta …la un moment dat.

Pot să scriu multe despre ce a făcut, cum și-a făcut timp pentru mine, pentru sora mea, pentru familie și care au fost lecțiile pe care mi le-a predat și încă mi le mai predă.

Dar

Acum e bunic. Văd că și el a învățat lucruri din ce nu a făcut cu mine. Se vede în modul în are vorbește cu nepoții, lucrurile pe care le face cu ei …îmi plac. Dacă aș mai fi mic mi-ar plăcea să le facă și cu mine.

Acum e bunic și are un ritm și o energie de care nu sunt foarte convins că este conștient.

Acum e bunic și este mândru de asta. Se vede după cum se agită să organizeze adunările cu toții membrii familiei. Ar fi interesant să fiți niște gâze mici și să vedeți ce înseamnă Crăciunul pentru el.

Acum este bunic și masa cu nepoții este plină de povești și jocuri ‘vrei să facă bunicul o magie?’, iar la final farfuria este goală iar copiii mei sunt plini de zâmbete și fericire.

Și

Este prietenul meu pentru că acum discuțiile sunt mult mai egalizate.

Este prietenul meu pentru că îmi cere sfatul și îl respectă, îl apreciază.

Este prietenul meu pentru că ne certăm precum o fac prietenii aia vechi și ne împăcăm precum o fac prietenii vechi.

Este prietenul meu pentru că mă implică în ‘nebunii’.

Este prietenul meu pentru că mă ajută atunci când am nevoie, indiferent că este vorba de a fi tata, bunicul sau confidentul meu.

______________

PS poza reprezintă 3 generații de Osmanovici 🙂

%d blogeri au apreciat: