Pătuț, țarc, pătuț din lemn. Mă rog poate nu e enumerarea cea mai potrivită sau termenii cei mai corecți dar lucrurile sau cam așa:

– dacă vrei să fi mobil atunci un pătuț din material sintetic, pliabil e foarte practic. Îți iei o saltea și gata! E drept că salteaua nu o poți lua după tine, dar …cu două pături și un cearșaf poți rezolva problema atunci când ești pe drumuri. Un pătuț pliabil are de obicei și două niveluri (unul până în momentul în care se ridică în funduleț și cel de-al doilea până …când vrei vrei tu)

NB e foarte bine dacă are și o ușă de vizitare ca să nu sară prea des peste margine

– țarcul se presupune că e pentru joacă, dar poate fi folosit și în călătorii (se pliază ușor și e ușor), mai mult e până la urmă un fel de unul în doi. Adică e loc de joacă și este un pătuț.

NB am unul și l-am folosit în toate călătorile, până în momentul în care bebe a ajuns să sară peste, moment în care a trebuit să doarmă cu noi.

Citește și →  ce cumperi pentru mașină când ai copil

– patul din lemn este mult mai aspectuos, dar poate crea ceva probleme. Bebe are tendința să fie curios și baga mânuțele printre zăbrele. Pe de altă parte toate accesoriile pentru somn sunt făcute pentru acest tip de pat. Oricum este, din punctul meu de vedere, o investiție pe care merită să o faci dacă bebe are camera lui!

NB sunt pătuțuri din lemn care se pot transforma inteligent, astfel că bebe după pătuț se va alege cu un pat asemănător cu cel al adulților.

În ceea ce mă privește am folosit un pătuț (folosesc încă) sintetic cu o ușă de vizitare. FOARTE BUN! Pe de altă parte am primit un țarc, care și-a făcut foarte bine datoria atunci când am fost pe drumuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *