V-ați întrebat vreodată câte NU aude un copil într-o zi? Dincolo de refuzul simplu, mă gândesc și la toate combinațiile de “NU pune mâna”, “NU e voie”, “NU merge acolo”, “NU vorbi tare”, “NU băga aia în gură” și cred că lista poate continua pentru restul paginii lejer.

Evident că acest NU este folost diferit în funcție de vârsta copilului. NU (sâc) știu cum este după 5 ani, dar pot să văd cum arată și ce am pățit din cauza lui la Radu și Tea.

Voi începe cu Tea la care am folosit o mulțime de NU. Intenția de la care cred că pornește folosirea lui NU este de a proteja. Când vezi mogâldeața că merge în locuri în care tu, adult, știi că se vor întâmplă lucruri rele, sari ca ars și te apuci să zici ca nebunu NU…NU…NU. Problema este că aceste NU-uri se adună se contablilizează în minte copiilor și la un moment dat explodează. Pe la 2 ani – perioada NU VREAU. (despre care am scris aici) E adevărat că am încercat să fim echilibrați și să îi explicăm copilului de ce îi spunem NU, de ce îi interzicem lucruri și de ce sunt chestiuni ce nu trebuiesc făcute, doar că am ratat cu brio să înțelegem noi, adulți, că negația nu prea e procesată să creierul nostru. Dincolo de perioada mai sus menționată, Tea folosește acum destul de des pe NU în raport cu acțiuni pe care le face Radu. Cele mai dese momente sunt acelea în care după un NUUUUUU Radule, urmează și o explicație. Noi încercăm acum să schimbăm abordarea și să îi explicăm că e mai practic dacă îi va spune ce să facă, cum să facă și să îi arate lui Răducu. Uneori funcționează, alteori e prea panictă de ce prinde îl mic ca să mai funcționeză – e mai ușor cu un NU

Citește și →  de la ce vârstă mergem cu copilul la optometrist sau oftalmolog

Atunci când spui un NU, creierul încearcă instantaneu să caute opțiuni, variante, să ocolească pentur a ajunge la DA. Exemplul cel mai des pe care l-am auzit suna cam așa “NU te gâdi la o căpșună” sau “NU te gândi la o lămâie”. În primul caz te gândești instantaneu la o căpșună, iar în cazul lămâii gura începe să se umple de apă. Mda …cam așa funcționează lucrurile

Chestiunea asta mi-a fost necunoscută și nelămurită multă vreme, până spre cei 4 ani ai Teei, după ce am fost la un curs de-al Uraniei Cremene și femeie a punctat o evidență – e mai ușor să îi spui copilului ce să facă în loc de a-i spune ce să NU facă. Chestiunea poate fi aplicată în orice direcție – prize, tras de lucruri, mâini în gură, ORICE.

Și acum trecem la Radu care are parte de două tipuri de comportamente. Pe de o parte noi, care reușim în proporție de 80% să îi explicăm ce trebuie să facă, în loc de ai spune NU, pe de altă parte Tea care oscilează între un NU imediat și bunicii care sunt cu NU în brațe.

Citește și →  despre somnul copiilor

Am încercat să le explicăm bunicilor avantajele unei explicații în locul unui NU, mai ales că nu intră în contradicție cu o serie de nevoie pe care fiecare copil vrea să și-o sadisfacă. Procesul e lung, avem nevoie de răbdare cu bunicii, dar beneficiile merită. Radu este de multe ori surprins atunci când i se spune NU, mai ales că noi încercăm să îl folosim fff rar. E nedumerit și nu înțelege cum de în loc de o explicație nu primește nimic. Pentru că Radu a primit explicații prizele nu reprezintă interes sau cuptorul în funcțiune, sau cărțile și lucrurile din bibliotecă și multe altele. Cel mai complicta a fost cu plintele de la parchet, dar și cu acelea am reușit într-un final. Mă uit că bunicii nu înțeleg abordarea prea ușor pentru că acel NU înseamnă protecție și un copil în siguranță, în loc de experiență și lămuriri. Ne apropiem curând de momentul în care Tea l-a luat pe NU în brațe și tot ce facem acum cu Radu ar trebui să excludă această perioadă.

Citește și →  o a doua "familie" ...la locul de joacă

Ce va urma? Situația la Tea va fi din ce în ce mai complicat pentru că viața ei devine mai complexă și atunci totul capată o altă mărime. Totuși va rămâne multă vreme un copil și invevitabil ne vom mai lovi de NU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *