A fost o vară lungă, parcă mai lungă decât altele, și prin urmare și o vacanță de vară lungă. Ce am învățat?

Destul de multe, pe unele mi le-am remaintit, altele s-au dovedit că nu se mai aplică. O să vorbesc într-o ordine aleatoare, alegei ce crezi că ți se potrivește.

Doi copii

Treaba asta înseamnă că se dublează costurile pentru aproape orice activitate. Invariabil ce îi cumperi unuia trebuie să îi cumperi și celuilalt. Merge unul într-un loc, merge și cellălalt. E drept că Radu e mai mic și încă nu se aplică regula când vine vorba de tabere sau școala de vară, dar în rest vacanța înseamnă totul la dublu. Nu zic nimic nou și nici groundbraking, doar vă zic vouă și îmi zic mie ca sa nu uit ce că așteaptă 🙂

Alegerea destinației

Observ, dacă nu o făcusem până acum, că părinții au tendința de a acoperi oparte din vacanță cu o parte din concediu. Mai văd că au tendința, unii, să împartă concediul în săptămâna cu copii și săptămâna fără copii (am scris aici sau aici sau aici sau aici).

În ceea ce mă privește anul acesta am bifat toate variantele. Am început prin a merge cu cei doi copiii în vacanță la Felix (da, din nou), apoi am plecat noi adulții într-o vacanță (plimbarea din austria cu și despre bicicletă). Apoi am revenit și am plecat cu copiii la munte.

DAR de fiecare dată au fost câteva chestiuni care au contat în alegrea destinației

  • distanța
  • tipul de cazare
  • acitivități în zonă destiante copiilor
  • ultilități specifice la fața locului
  • mâncare gătită cum se cuvine
  • liniște, verde, aer curat
  • alți copii

Nu merge mereu să bifezi tot, dar am încercat să bifez cât mai multe. Costurile ați văzut că nu le-am trecut pentru că am considerat că e vacanță, că a mea familie are nevoie de ceva bun și atunci nu vreau să facrabat la calitate și așteptări.

Activități

Doi copii …trei seturi de activități. Păi unele erau doar cu Tea și pentru ea, altele pentru Radu și altele la comun.

Pentru Tea, pentru că este mai mare, varietatea este mai mare. Tea a avut parte de tabără, apoi de plimbări cu bicicleta doar cu mine și a fost la școala de vară.

La Radu ieșirile și jocurile specifice vârstei lui. Faptul că a mers încă două-trei săptpmâni la creșă, după ce a tarminat Tea anul școlar l-a făcut să aibă o mulțime de activități numai ale lui. Plimbările cu bunicul, plimbările din parc sau parcuri, metrou, autobuze, tramvaie …

La comun au fost concediile, apoi ieșirile la muzee, munte, munte cu bunicii, parcuri, mare, plimbări.

NU s-au plicitisit și nu ne-am plicitsit, dimpotrivă. Chiar și acum când scriu aceste rânduri sunt la mare (mijloc de septembrie) Radu doarme, Tea e la masa cu mama, și tocmai ce am făcut pașapoarte pentru o plimbare în Suedia.

Bagaje

Primul bagaj și următoatele 3 cred că au fost foarte grele (și la primul copil și la al doilea și la amandoi). Și la propriu și la figurat. Înainte de toate am avut tendința de a lua o mulțime de chestii care în mod normal nu își au rostul sau sunt în plus. Am făcut scenarii și de aici o mulțime de chestii care doar au fost cărate de colo colo. În egală măsură au fost și momente în care lăsat singur să fac bagajele, sau grăbit, am uitat chestii esențiale (periuță, spirt, prosop, animal de dormit) și am fost nevoit să cumpăr sau să găsesc soluții.

DAR un lucru este cert. Dacă ai în vedere ce găsești la fața locului (mașină de spălat, fier de călcat) și te folosești de aceste lucruri când faci bagajul, va fi cu mult mai bine. Mai bine pentru spatle tău, săplatul de după, consumul la mașină, posiblitatea de a pierde ceva.

Bunici

De multe ori stau să mă gândesc la cât degreu le este unora care nu au bunici. Păi sunt nenumărate situațiile în care oamenii ăștia mi-au salvat fundul dintr-o mulțime de situații nasoale. Vacanța, e o ceva lunggggggg și dacă nu ai bunici, dispuși, să vrea să stea cu copii să meargă pe unde le arănjezi tu sau pur și simplu să îi supravegheze în parcul din spatele blocului esti mâncat.

Păi anul acesta am mavut câteva ieșiri și bunicii au fost soluția. Am avut de luat sau lăsat copilul mic (de) la creșă și fără bunici ar fi fost nasol tare. Sunt atât de multe exemple în care fără bunici …

Ce le-am oferit? Cred că prea puține pentru efortul și ajutorul pe care ni-l acordă. Sunt sigur că dacă nu ar simți bucuria oferită de legătura cu cei doi, nu ar sta pe gânduri, și-ar găsi altceva de făcut.

Masa de prânz

Când ai școală, creșă și un program așezat nu îți bați capul cu masa de prâz. Mă rog o faci, dar prea puțin, îți bați capul, e rezolvată chestiunea. Cum vine vacanța, brusc te lovește masa de prânz. În fiecare zi trebuie să inventezi chestii, pentru că cei doi nu vor să mînânce același lucru mai multe zile la rând. Din nou bunicii salvează situația.

Mai este o soluție, un restaurant, un ceva unde știi că se gătește zilnic și unde e aflux mare de oameni și varietate a produselor. Eu am găsit așa ceva, am avut ocazia să aflu și proveniența materiei prime, știu că nu au probleme cu igiena, deci bun de cumpărat pentru masa de prânz.

Nu m-am culcat pe acestă ureche și nici nu am cum să o fac, mă rupe la buzunar, DAR am mâncare de la cele două bunici și le schimb și le mai combin cu ce cumpăr și uite așa trece săptămâna.

Somnul de prânz

Cînd cea mică se face mare, somnul de prânz cam dispare. Oricum de cele mai multe ori, în vacanță, se doarme la prânz pentru că sunt atât de multe chestii care se întâmplă și care consumă energie încât după masa de prânz se cam pică lat.

Radu doarme, Tea nu o mai face, decât atunci când e mega obosită.

Școala de vară

Nu am descoperit eu această opține, dar o recomand cu inima deschisă. Sunt mult variante, într-un oraș mare. Nici nu știu cum și ce se poate face într-un oraș mai mic sau la țară. Asta e o problemă pentru alt articol. Deci am căutat mai multe opțiuni (pentru sunt) și ai la o mulțime de niveluri de preț și variante de activități.

Tea a fost la – smallacademy – este o școală care este despre știință, tehnică, robotică și sport. Am ales acest tip de școlaă pentru că Tea este mai tehnică. Are și păcerea de a desena, înclinații artistice, dar este înclinată spre a descoperi lucruri, are o minte care vrea să descopere și să construiască. I-am dat asta și a fost o experiență wow pentru ea și pentru noi să vedem rezultatele. Adică știe o mulțime de chestii despre spațiu, corpul uman, electrică și electronică și a mai învățat și să înoate.

Jucării

Sunt din ce în ce mai multe și reclamele nu ajută deloc 🙁 E drept că împart și se joacă foarte frumos, dar nu mai e loc de ele. Mă gândeam să le ofer prin rotație sau ceva, dar le folosesc aproape pe toate, singuri, prin rotație într-o săptămână. Cum vacanță înseamnă jucării și jocuri …aici sunt profesioniști :)))

Expunerea la soare

E drept că am fost la mare de două ori și la final de sezon când UV-ul nu mai este ce e în august, dar chiar și așa am maers pe ideea de a intra în casă la ora 11:30 și de a reveni la soare după 16:30. Cât am fost pe la munte sau pur și simplu pe afară printre blocuri am folosit crema de protecție.

Nu am făcut exces și nici nu am avea cum pentru că nu suntem așa dornici să stăm la soare.

Mașina

Anul acesta am schimbat mașina. am trecut de la 7 la 5 locuri. Asta se simte când ai multe de cărat, când ai concedii lungi și cu activități și mai vrei și bunicii cu tine. E mult mai bine în oraș cu o mașină mai mică, dar pentru vacanță o mașină mare de 7 locuri este MAGICĂ.

Urmează să vă pun cu clip pe canalaul de youtube și o idee de o astfel de mașină 🙂

%d blogeri au apreciat: