În medie mama și copilul stau cam 3 zile în maternitate. În tot acest timp tatăl crede că poate să își facă de cap, că se poate distra …ERONAT. Adică el poate face ce vrea, pentru nu îi interzice nimeni altcumva, dar în cele mai multe dintre cazuri (aşa îmi place să cred) face curat și cumpără diverse, asta când nu stă pe la maternitate. Deci în cele trei zile (dacă nu ai ajutorul buncilor sau al vreunei menajere) faci curat în toată casa și mai aranjezi nimicuri în camera unde va sta mama și copilul, poate și tu. Idei despre amenanjare şi alte nimicuri legate de camera copilului aici.
Din acest moment ar trebui să folosești produse ceva mai prietenoase cu natura, pentru că asta înseamnă că sunt prietenoase și cu bebe. Dacă tu consideri că asemenea produse sunt un moft (costă prea mult sau le găsești greu) rămâi la cele clasice, doar să nu faci exces de cantitate în folosire.
Sper că ai zugravit camera în prealabil iar perdelele sau draperiile sunt spălate, căci după e ceva mai greu.
Mobila trebuie să o aranjezi în așa fel încât să te poți mișca cât mai ușor în jurul sau pe lângă pătuț, de asemenea să îți fie comod să ajungi la dulap sau rafturi. Cel mai simplu este să pui patul pe partea pe care doarme mama.
Deci camera ar trebui să conțină în primă fază pătuțul lui bebe, câteva rafturi, un dulap cu minim 3 sertare, un radio. După… în funcție de necesități și de cum e bebe vor apărea lucruri noi. Nu strică să ai şi un baby monitor (au am unul de la Philips Avent şi am scris despre el aici)

PS e o mare probabilitate ca odată ce te apropii de 1 an să faci din nou mişcări sau o mega curăţenie şi atunci vei fi din nou singur pentru că trimiţi familia în deplasare

PS2 dacă ai de gând să faci cumpărături e bine să ţii cont de lucrurile CARE ÎŢI TREBUIE şi lucrurile care NU ÎŢI TREBUIE