Să fii tată e o meserie? Suntem tați cei care ne implicăm? Este suficient?

 „Bine v-am găsit suntem 2 tați care vor mai mult de la ceea ce știm cu toții că înseamnă a fii tată în societatea românească.”

…așa ne-am început prima ediție a emisiunii. În fapt e vorba de un demers pe care l-am pornit acum mulți ani odată cu tatăîncepător.

Până la urmă ce înseamnă să fii tată în secolul 21?
Sunt multe exemple de astfel de tați – taticool, daddycool, celmaibuntată, tataîncepator, fordads etc. fiecare, într-un fel sau altul, au gândit că rolul unui tată este dincolo de acela de a aduce bani în casă, este de protecție, este de îndrumător, este de suport pentru partener, este de educator, este de prieten, este de model …are multe veleități.

Trăim într-o societate în care rolurile sunt destul de bine definite, cumva fiecare știe ce are de făcut și ce trebuie să facă. Poate fi un lucru bun, dar nu e mereu corect mai ales că experiența demonstrează că e bine să ieși în afara zonei de confort și a cutumelor, pentru că asta te ajută să te dezvolți, să fi fericit.

De fapt dezideratul nostru este să fim fericiți și cred că este deja clar că fericirea nu înseamnă bani, statut social, serviciu stabil sau notorietate publică …

Citește și →  cum credeți că arată orașul în viitor prin ochii copiiilor noștri?

Aici începe misiunea …

celor doi tați care sunt în „aer”. Pe de-o parte expresia este specifică emisiunilor radio …face referire la undele radio, pe de altă parte face referire la faptul că vrem să fim mai mult decât tați biologici ai copiilor noștri, vrem să fim modele, suport pentru partenere, vrem să fim diferiți de tații noștri, să fim mai buni, vrem să fim cu picioarele pe pământ.
Ați observat, sau îmi pare doar mie, că lumea acum trăiește în bule. Fiecare dintre noi avem câte o bulă când vine vorba de activitățile de zi cu zi. Uneori ieșim din bula noastră și ne întâlnim cu ale altora și atunci descoperim că normalitatea noastră nu este normalitatea altora, că punctele noastre de referință sunt diferite de ale altora și vedem câte feluri de sisteme de valori există.
PUNCT.

Vrem să descoperim

cum arată normalitatea voastră, ce înseamnă să fii tată, dacă vrei să fi unul, dacă ești deja unul și o vom face împreună. Vom vorbi despre răceli, frici, relații intime, alăptare, cărucioare, vacanțe, soacre, bone, cursuri extra școlare, port bebe și mașini, despre scaune și suzete sau lapte praf, despre antibiotice și timpul părinților departe de copil, despre pedepse și ecrane, despre cadouri și răsfăț, despre sport și lipsa acestuia, despre fast food, dulciuri, vegani, vegetarieni și despre obezitate, educație, social media, jocuri, adolescență și preadolescență, despre diversificare și diaree, despre somnul copiilor și despre animalele de companie, despre vitamine și doctori sau analize, despre grijă, iubire și …mai ce? Aici interveniți voi tații, mamele, bunicii și bonele cu sugestii.

La final ar fi minunat să fim mai relaxați, împăcați, direcționați, lămuriți
Și dacă tot vorbim despre normalitate am început cu felul în care este percepută și înțeleasă sarcina prin ochii unui bărbat.
Am descoperit că pentru unii este cel mai frumos moment din viața de până atunci, iar pentru alții a fost drumul către separare.

Noi nu înțelegem …

ce se petrece cu femeia care devine mamă. Sunt schimbări hormonale, psihologice, fizice, de viziune. Tot universul acelei femei se schimbă într-un mod pe care nu avem cum să îl înțelegem. Ce putem face? Să vrem răbdare să dăm dovadă de înțelegere, să fim empatici, să fim mai puțin bărbații care „dau cu pumnul în masă”.

Anunțul unei sarcini este un șoc! Zic asta pentru că de multe ori nu e un lucru așteptat. Vedeți voi, sunt aceia care „se chinuie” de multă vreme și cheltuie muți bani, cu inseminări, analize și câte și mai câte. Așadar sunt mulți pentru care joaca devine brusc real, serios și planuri. Să fii tată înseamnă să îți asumi, să nu fugi, să te implici. Unii nu fac asta …
Anunțul unei sarcini e fericire! În societatea actuală reacția și urmările depind și de rural sau urban. Rudele – mama, bunica, mătușa – capătă un rol important și uneori generează conflicte între generații.
Este mai mult decât interesant cum am înțeles să reacționăm la cumpărarea unei pompe de sân, la scutece și alte lucruri ce țin de noua stare. Mulții suntem surprinși dar din ce în ce mai mulți ne adunăm exemplar și ne depășim statusul de ‘cel care aduce banii în casă’.

Vă mulțumesc că ați citit până aici.

Citește și →  Summer Well ...pentru părinți și copiii lor

Eu și Alex Grecu vă așteptăm la EuropaFM …la #TAȚIÎNAER, sâmbăta la 12, o dată la două săptămâni.

2 comentarii pe “ce înseamnă să fii tată – Tați în AER

  1. O25 spune:

    Buna ziua. Corect este sa ” fii ” cu doi de i . Apare greseala in mai multe locuri din articol. Sunteti blogger, multa lume vede greseala si e posibil sa creada ca asa e corect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *