Internetul este un izvor nesecat de …inspiraţie. Din momentul în care cei mici încep să emită judecăţi, să analizeze, să îşi dea cu părerea …trebuie să asculţi pentru că sigur e ceva memorabil. De exemplu …”ce sunt bunicii” reprezintă o chestiune la care părerile celor mici sunt de milioane.

Culese de pe net, fb, google …

CE SUNT BUNICII? (În viziunea unor copii de până la 8 ani):

– Bunicii sunt o doamnă şi un domn care nu au proprii copii, de aceea le place de copiii altora.

– Bunicii (sunt acele persoane care) nu au nimic altceva de făcut decât să ne aştepte când mergem să-i vizitam.

– Sunt atât de bătrâni încât nu ar trebui să se joace mult sau să alerge, dar sunt de treabă pentru că ne duc la magazin şi ne dau bani.

– Sunt oamenii aceia care când merg cu noi la plimbare, încetinesc pasul ca să ne arate frunze sau insecte pe jos. Ei nu ţipă niciodată la noi să ne grăbim.

Citește și →  ajută paracetamolul la răceală, gripă sau covid?

– În general, bunicile sunt grase, dar nu chiar atât de grase încât să nu ne poată lega șireturile.

– (bunicii) Sunt oamenii care poartă ochelari şi lenjerie intimă caraghioasă.

– (bunicii) Sunt oamenii care îşi pot scoate dinţii şi gingiile şi să le pună la loc.

– Bunicii nu trebuie să fie deştepţi. Ei trebuie să răspundă la întrebări ca „De ce Dumnezeu nu este căsătorit” sau „De ce cânii fugăresc pisicile”.

– (bunicii) Sunt oamenii care, atunci când ne citesc poveşti, nu sar peste pasaje ca să scape mai repede şi nu se supără dacă îi rugăm să ne mai citească odată povestea.

– Toată lumea ar trebui să încerce să aibă bunici, mai ales dacă nu au televizor, pentru ca sunt singurii cărora le place să petreacă timp cu noi.

– (bunicii) Sunt oamenii care ştiu că nu ar trebui să mâncăm dulce înainte de culcare, dar totuşi ascund dulciuri pentru noi şi ni le aduc în pat şi ne sărută de noapte buna chiar dacă am fost răi mai devreme.

Citește și →  tentațiile dulci

BONUS – Răspunsul unui copil de 6 ani la întrebarea unde locuieşte bunica lui:

– Bunica locuieşte la aeroport şi, când avem chef de ea, mergem acolo şi o luăm. Când vizita s-a terminat, o ducem înapoi la aeroport…

Acestea fiind zise …ascultaţi-vă copilul şi notaţi ce zice …valorează milioane …de zîmbete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *