Tea a fost în clasa 0 și am învățat și reînvățat o mulțime de lucruri. Despre ce este vorba? Păi …

Lipesc

Pentru că la noi pare o situație fără ieșire, lipsa unui manual aprobat, îl pune pe învățător la inventat fișe. Sistemul e atât de defect încât dascălii știu ce trebuie să folosească, dar nu o pot face. Atunci apare industria trasului la xerox și a inventării unui caiet de lucru.

Nu intru în detalii tehnice, dar vin foile, trebuie decupate pe mărimea unui caiet de mate sau dictando și apoi lipite. Așa apare o normalitate ciuntită – copiii au caiete de lucru, dascălul un suport de lucru.

Colorez

Nu foarte mult, dar nici nu mă dau în lături. Tea are nevoie de mici ajustări pe fișele pe care le are și cum este perfecționistă nu o pot lăsa singură. Se supără foarte tare dacă nu iese totul perfect. E ciudat că are așa comportament pentru că niciodată nu i-am zis eu, sau maică-sa, să fie totul perfect.

Deci stau cuminte cu o ascușitoare și intervin asupra creioanelor care au nevoie sau termin câte un loc unde mă roagă Tea. Zice că e mai bine să fac eu locurile delicate.

Fac colaje

Colaje fac de pe vremea grădinței. Diferența este că atunci erau elemente dintr-o cutie și totul era relativ simplu. Acum e la lat nivel. Folosim o mulțime de chestii la care nici nu gândești. Se decupează șervețele, pungi, paie, pahare, cartoane, vată, fire, ațe, materiale …nu mai știu …tot apoi se colorează și se lipesc. Aaaaaaa asta mai colorez că uitasem să scriu mai sus ce mai fac.

Descompun și citesc pe silabe

Asta cu cititul la început e crimă. Pe de o parte este identificarea literelor, apoi încercarea de a forma silabe. După urmează unirea acelor silabe pentru a forma cuvântul. E o adevărată saga. Te uiți, tu adult, la un cuvât banal pe care copilul tău îl analizează timp de 5 minute pentru a spune o literă sau silabele. Trebuie nervi si răbdare. Uneori o pierzi, e dispărută și chiar dacă suni la 112 sa te ajute să o găsești nu ai nici o șansă. Aaaaaa copilul tău face asta pentru că vrea să fie scigur că nu greșește. Pentru că nu vrea să greșească!

Descopăr adunarea și mulțimile

Încep tot cu răbdarea și acest punct. E mega complicat să stai sa vezi cum al tău copil, pentru că nu vrea să greșească, verifică degetele când calculează cât face 2 plus 1. Pe de altă parte parcă nimic nu e mai frumos ca acea lumină din ochi când toate îi ies bine și anunță mândră rezultatul. Am descoperit cu stupoare că, deja, la mijlocului anului copiii ajung să facă chesituni care sunt mult peste ce credeam eu că ar trebui să facă un copil de 6-7 ani. Chestiuni de genul …trebuie sa aduni sau să scazi pentru ca 2 să facă 5 !!!!!

Cumpărături

Cum nu există o carte, un manual aprobat, te apuci să întrebi și să cumperi cam tot ce vezi că este pentru clasa pregătitoare. Nu contează că este de desenat, de citit sau de calculat pentru că imediat ce vezi clasa 0 te cauți de bani și cumperi.

Ce rămâne? Rezultatul?

În toată nebunia asta copilul e prins la colț și dacă tu ca părinte nu te cenzurezi e nasol. Eu unul încerc să o ajut pe Tea și să o las să fie copil. Fieșele să fie la școală și doar dacă nu a terminat sau simte EA să repete ceva facem acasă. Așa cred că este bine, pentru că un copil care nu are copilărie nu e copil. Are doar 6 ani și cred că are destul potențial și timp să ajungă ce vrea ea.

Eu și mama ei îi vom fi alături. Acum este clasa I-a, deci o cu totul altă poveste pentru un alt articol.