Am crescut …am (avem) doi copii și totul s-a schimbat din nou, printre altele și concediul. Mă gândesc la primele deplasări și la cum mă agitam să pregătesc toate cele la primele ieșiri cu Tea. 

Am început cu deplasări la Brăila, pe la 4 luni. Doamne câte am mai băgat în mașină atunci. Plecam pentru 2 săptămâni și am luat tot și un pic mai mult. Apoi a urmat a doua călătorie, tot spre Brăila, iar bagajul a început să arate decent și corect. Apoi am mers la munte și din nou am pus jumătate din casă cu tot cu blacon. Apoi din nou la munte și am fost cu mult mai civilizați. Apoi la mare …deja știtți cum s-au desfășurat lucrurile. Marea schimbare a venit odată cu Viena și drumul cu avionul (am scris aici) atunci când nu am putut duce cât vroiam și am mers cu cât trebuia.

Până la apariția lui Radu lucrurile au decurs normal, am crescut eficiența și am înțeles câteva chestiuni clare.

  • mașină medie
  • scaun de mașină
  • eventual ceva deviceuri
  • cutie pe mașină
  • cameră mare la hotel
  • mese incluse
Citește și →  energie? care energie că am rămas fără :(

Apoi a venit Radu și am intrat în vire, parcă uitasem totul. La prima ieșire am revenit la bagaje supradimensionate. A se reține că e vorba de o mașină de 7 locuri și cutie deasupra. Concediul a arătat ciudat. Ca de fiecare dată ne-am repliat și cu multă minte ne-am liniștit. Mașina autobuz :)))) a devenit încăpătoare, bunicii au apărut în peisaj lucrurile s-au așezat

  • mașină mai mare (eventual break)
  • scaune de mașină
  • bunici
  • cameră tip apartament
  • mese incluse
  • distanțe mai mici, pauze mai dese

Deci cum e concediul cu doi copii versus cu unul singur? Frumos tare, mai ales dacă pronești de la ideea de a avea puțin din ce vrea fiecare. Cum adică? Adică ce …să întreb copilul unde vrea să meargă? DAAAAA. La un moment dat ma început să îi spun Teei care sunt opțiunile și am rugat-o să își dea cupărerea. Genial cum participă și cum se simte pentru că este implicată. Radu e mic și nu are cum să explice, dar dacă ești atent te lămurești.

Citește și →  jurnal de vacanță cu doi copii - ziua 6

Ideea este să mergi peste tot cu ei și să fii atent la cum reacționează, la cât de mult le place, la cum vorbesc și povestesc despre experiențele respective.

Uite așa am văzut că Radu nu se omoară după mare, nici măcar după nisip. Tea vrea la nisip, dar nu în apă. La munte preferă să meargă amandoi, dar cred că numărul unu este acolo unde sunt piscine și tobogane. Bănuiesc că plăcerea lui Radu este influențată de plăcerea Teei, dar chiar și așa îmi place cum îmi spune că – tati eu merg la piscină, radu la cea de copii, iar tu ai unde să mergi cu bicicleta, mami poate alerga prin pădure.

Cam așa arată până acum concediul în 4. Vara asta verificam în 4 și mersul cu avionul 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *