În perioada Sărbătorilor, dar nu doar atunci, casa este întoarsă cu fundul în sus de copii, de acele de la brad, de culori, beteală, hârtie creponată, deci e nevoie de curățenie! Un început serios, dar nu pot altfel de vreme ce mă uit că podeaua mea este plină de jucării și în locul unde a mâncat Radu este MAMA MEA, AOLEU …nici o poză nu poate cuprinde cum trebuie ce lasă băiețelul asta mititel în urma lui.

Evident că după ce termini masa și cureți copilul e nevoie să cureți după el. Noroc că Tea e mare și nu prea mai face din astea, adică eventual sunt ceva frimituri sub masă, dar atât. Deci lași copilul și încerci să îi dai ceva de făcut până tu strângi, dar în momentul în care ești în 4 labe descoperi că poate nu ar fi rău să stergi mai mult, poate un aspirator, poate frecat mai cu simț de răspundere. Termini cu bucata de podea și vezi masa, sau ce a rămas după ce ai pregătit masa de prânz, apoi observi chiuveta …așa că fugi în dormitor unde dincolo de jucării, parcă ar merge dat măcar cu aspiratorul, de șters praful ce să mai zic.

Citește și →  ce poți să faci? sau 'Alerg pentru George'

Deci …ce Doamne iartă-mă faci? Ai produsele potrivite pentru momentele în care linge podeaua sau mănâncă după e a dat pe jos? Fugi de acasă și rogi bunicii să facă curat? Rogi/angajezi o femeie pentru asta? Te împarți cu soția cumva? Cât de des?

Te organzezi cât mai bine, asta faci! Încerci să vezi cine te poate ajuta și în ce măsură și în ce direcție (deja e clar că anumite lucruri nu mai pot fi făcute de bunici la fel de bine precum le faci tu). Nu mai zic că dacă ai un copil/doi/trei orice curățenie ține atât timp cât copilul nu a trecut încă prin zona curățată, adică vreo 30 min.

La produse am evitat tot ce înseamnă clor sau parfumuri puternice și în general am încercat produse bio sau eco, și când nu am avut alternativă am folosit Sanytol sau Igienol.

Oricum problema este legată de momentul la care am putut face efectiv curățenie. Ideal este să fie plecați copii să poți întoarce casa cu susul în jos liniștit, doar că nu e mereu ușor să faci asta, adică din cine știe ce motive nu reușești. Ba doarme Radu, ba ai treburi prin oraș, ba e frig, ba plouă, ba …ceva. Și uite așa faci pe bucățele, pe camere și nu ești mulțumit, că nu ai cum. Dacă te pui lângă bebe să te joci, este imposibil să nu vezi un colț unde ar fi mers să te implici puțin mai mult. Am încercat cu bunicii și am reușit să rezolvăm oarecum problema, și zic oarecum pentru că ei nu mai au răbdarea de-altădată sau schimbă lucruri pentru că lor le pare mai firesc așa.

Citește și →  Copiii noștri, ai lor, ai nimănui

Să angajăm o femeie …nu îmi pare o idee bună. Nu știu de ce și nici nu am stat să mă gândesc prea mult la asta. Pur și simplu nu mi-a venit la suflet varianta și atunci nu am folosit-o așa că am ajuns să ne împărțim cumva noi doi treba asta. Uneori iese alteori …

Am observat că la un copil eram mult mai capabili să facem curățenie și să o ținem. Cu doi copii este foarte greu, nouă ne este foarte greu. Am încercat tot felul de variante, dar în final facem cât de des putem, dar pe bucățele, mai ales că senzația „abia am făcut curățenie/șters praful/sters pe jos/dat cu aspiratorul și uite ce pe jos” este așa de acută la nici 30 de minute după …încât nu avem nervi să facem altfel.

Sunt curios când vom reveni la vechile și bunele obiceiuri 🙂

8 comentarii pe “cum faci curățenie cu doi copii în casă

  1. Valentina spune:

    Eu am inceput sa gandesc altfel: ma gandesc ca traiesc in puf!:))) Si nici nu ma mai stresez atat de tare, ca doar am trecut de proba Sarbatorilor. A, uitam: 1 an si 5 luni. Iar cel mare, cel care mananca ciocolata in pat, pe perna :))), 11 ani.

  2. Valentina spune:

    Eu am inceput sa gandesc altfel: ma gandesc ca traiesc in puf!:))) Si nici nu ma mai stresez atat de tare, ca doar am trecut de proba Sarbatorilor. A, uitam: 1 an si 5 luni. Iar cel mare, cel care mananca ciocolata in pat, pe perna :))), 11 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *