Le Plus Grand Randez-Vouz de la Blogospherea bloggerilor de parenting. Experiența #efluent5 m-a învățat mai multe decât aș fi crezut la început. M-a învățat despre oameni, despre relații, despre organizare, despre respect, despre colaborare, despre prietenie, despre parenting, despre noi și despre ei (la bloggeri mă refer)

Așadar …acum ceva vreme (să fie vreo 2 luni) primesc invitația de a răspunde la câteva întrebări despre bloggeri, blog și #tataincepator. Cererea venea de la o româncă, de-a noastră, care practică jurnalismul la Paris – Cristina Hermeziu. Cum credeți că am reacționat? Păi prima impresie a fost de farsă …apoi după un pic de muncă de detectiv pe net am descoperit ca EA (Cristina Hermeziu) chiar vroia un interviu. Nici până azi nu am întrebat cum de m-a ales sau cum m-a găsit sau ce a făcut-o să creadă că merit deranjul. Oricum ar fi …îi mulțumesc. Nici nu mai contează acum, pentru că din acel moment a început caruselul. M-au însoțit Dan Cruceru, Robert Diaconeasa (am început cu băieții că și așa suntem puțini), Ana Maria Mitruș, Cristina Ologeanu, Ana Nicolescu și Tily Niculae.

Să fii blogger e o chestie simplă, dacă o faci în dormitorul tău și atât. Atunci când ai ceva notorietate datorită scrisului, lucrurile se schimbă radical. Lumea bloggerilor e mare, sau din ce în ce mai mare, e rea uneori, e competitivă și poate fi monetizată (de aici competiția și răutatea). La mine e o combinație de notorietate câștigată pe sticlă și de cum abordez subiectul creșterii copiilor. Aaaaa ce fac eu cică se numește parenting, deși dacă te uiți la definiție, treaba are legatura cu învățarea/predarea meseriei de părinte. Eu doar povestesc lucruri despre (cu) copiii mei pentru că nu vreau să le uit. În altă ordine de idei îmi (re)cunosc locul față de compania mai sus menționată.img_0196

Citește și →  Tată - trecut, prezent, viitor - înseamnă mai puțin din cauza mamelor?

Deci acu sunt blogger de parenting, daddy blogger, nișă, influencer, endorser și cred că ajunge.

La noi comunitatea este destul de individualistă, adică evita (diplomatic) să se ajute  – de ce să îi cresc lui/ei cifrele, nu mai are nevoie de share de la mine că are destule, nu fac guest post că îmi ia din cititori și lista poate continua. Sunt și momente în care ne ajutam, ne împrietenim și descoperim că ajutorul nu înseamnă că îi iau din clienții sau îi voi afecta viitorul fee. Dar pentru asta e nevoie de întâlniri, de ‘tabere’, pe afară, că la noi toți vin preocupați, umflați în pene (unii) și rămâne totul la stadiul de promisiuni.

Deci am fost la Paris la #efluent5, invitat de Parole de Maman. Au reușit câteva lucruri (destule) și mai au de lucru la câteva aspecte. Dincolo de orice RESPECT pentru că au adunat vreo 100 de blogger de prin lume și 500 de la ei. I-au ținut în frâu, le-au dat subiecte de scris, motive de distracție și cred mulțumire (dacă ați fi văzut mărimea pungilor cu care plecau). Ai lor au discutat, au schimbat impresii și au descoperit lucruri. Ai noștrii au avut așteptări (că de, mergem în Franța) care au suferit img_0179schimbări la fața locului. Nouă #efluent5 ne-a oferit șansa să descoperim lumea de dincolo de România și îmi place. Suntem dornici să socializăm, să împărtășim, să vorbim, să ne lăudăm, să râdem și să ne distrăm. Ei …mai greu cu străinii, iar străinii și mai greu cu străinii. Mă tot gândesc că fără vin sau șampanie …altul ar fi fost articolul de față. Să organizezi o adunare pentru 600 de bloggeri e ceva și ca să fi fost și mai inspirată ar fi mers mai multă interacțiune, jocuri precum în team building sau competiții de fotografii cu copiii fiecăruia (zic și eu). Era o scena plină de animație, dar plasmele nu transmiteau nimic. A fost și momentul cu adevărat internațional în care am vorbit 5 selectați despre diverse (mergea și un francez, dar nu sunt pretențios), iar discuția a fost doar pentru internet, nu și pentru cei din sală. În fine …o primire cu fast, o plimbare pe Sena cu vaporul sub clar de lună, o adunare apreciabilă de bloggeri, o cazare interesantă (cu net picat și culoare întortocheate, dar un mic dejun copios) și un oraș spectaculos, o gazdă extraordinară Sophie. Atât

Citește și →  programul de tată de doi copii

Simt că va fi o schimbare. Poate mică raportată la mărimea „lumii” bloggerilor din țară, dar pentru mine va conta chiar și așa.

Stau și mă gândesc că e chiar adevărat că „împreună suntem mai puternici”.

#efluent6?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *