Este o întrebare pertinentă „eu pentru ce m-am născut?”. E o întrebare pusă de un copil care este abuzat sexual sau fizic. E un copil care face parte dintr-o familie, nu dintr-un centru! Familie, care teoretic ar trebui să protejeze, să apere, să crească, iar statul să intervină dacă acest lucru eșuează lamentabil.

FAMÍLIE, familii, s. f. 1. Formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți). ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristică, ansamblu de trăsături comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun; neam, descendență.

STAT, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară.

DA e adevărat și se întâmplă mai des decât credeți – o dată la 4 ore un copil este abuzat sexual de către un adult.

E REAL. E DESPRE COPII PE CARE STATUL ÎI IGNORĂ CU REACREDINȚĂ. 

Deşi s-a angajat că va proteja aceşti copii încă din 2010, nici azi, România nu a creat  o autoritate independentă obligatorie, care să se ocupe de minorii abuzati sexual. Autoritățile de la centru tac și ridica din umeri. Oamenii se declară şocaţi, nu ştiu cifre, nu ştiu că nu există în sistem psihoterapeuţi!!!

Citește și →  copiii și legenda iepurașului de Paște

Am scris destul de bolduit, cu litere destul de mari? Mai mari nu pot, nu se poate, deși ar trebui să fie uriașe.

Sunt tată a doi copii, unul este o fetiță.  Aveți idee cum mă simt atunci când săptămânal trebuie să citesc știri despre copii de doar 2 ani care sunt violați constant de tată sau de alt membru de sex masculin din familie, de bătăi nici nu mai zic. Știți câte cazuri sunt atât de șocante încât nici nu pot fi date la televizor? Ți se face fizic rău atunci când citești ce le pot face unii părinți prorpiilor copiii. Vă mai aduceți aminte de Kassandra, fetița bătută și arsă cu țigara de bunică și de mamă? Dacă te uiți la comentariile acestui caz, nimeni nu se gândește la stat ca fiind rezolvarea, cu toții vorbesc despre pedepse de alte tipuri …și e deja o știre internațională, iar indiferent de colțul planetei din care vine cu toții blamează famlia și mai ales statul impasibil. Kassandra putea să pună această întrebare – eu pentru ce m-am născut – până să întâlnească famlia Rotariu; ea a avut noroc, alții nu!

Citește și →  eu scriu cu greșeli aproape de fiecare dată

Sunt cifre care dovedesc ceea ce spun, adunate de colegii mei care au și pornit această campanie Observator – eu pentru ce m-am născut?:

  • pentru poliţie au fost în 2015 peste 2.300 de copii abuzaţi sexual, iar pentru DGASPC EXISTĂ, în acelaşi an, 582. De patru ori mai puţini!!!
  • poliţia spune că, în primele 6 luni ale lui 2016, a avut peste 1.200 de copii agresaţi sexual, iar DGASPC, o treime, adică 371.

De unde a pornit totul? De la un părinte, un jurnalist, care nu a mai suportat să vadă, să citească, să audă știri despre copii din familii abuzați sexual sau fizic – Carmina Pricopie, colega mea:

In octombrie anul trecut am facut o promisiune: sa aduc putin zambet in vietile unor copii. Initial m-am gandit ca fac o stire doua si am rezolvat problema. Dar… n-a fost asa. Pentru ca cei mici erau din ce in ce mai multi. La sfarsitul lui noiembrie erau deja mii. Nu exagerez si mi-aduc aminte ca-mi printasem o harta si notam cu pixul pe fiecare judet. Si notam. Imparteam harta. Iar fiecare cifra ascundea un numar de copii abuzati sexual. Si ma intrebam Oare ce varste or avea. Oare de ce s-a intamplat? De ce copii? Dar ce se intampla acum cu ei? Sunt intrebari firesti de om care pe mine ma obsedeaza. Pe tine, pe voi dar nu si pe ei. Ei, cei care ar trebui sa le apere drepturile, au alte preocupari. Iar acesti copii sunt practic ai nimanui. Stii care e nenorocirea? Ca daca nu sunt tratati se pot transforma in abuzatori. Imi doresc din tot sufletul meu ca acesti oameni platiti sa-i ajute sa se trezeasca si sa-i ocroteasca.

https://youtu.be/M1laSesCvBI

Eu pentru ce m-am născut? E o întrebare complicată până şi pentru noi, cei mulţi, cei care am avut parte de o copilărie frumoasă şi-am început să ne construim o carieră şi o familie aşa cum am visat. Ce poate, însă, să răspundă un copil abuzat sexual pe care familia şi statul îl doboară mai rău decât abuzul suferit? Echipa Observator dă voce miilor de copii traumatizaţi, cărora nimeni nu le întinde o mână. Este despre cum ignoră România un fenomen sinistru.
@Observator #vezicetraiesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *