Sunt câteva lucruri pe care le-aș schimba, acum că mă uit puțin în urmă. Sunt greșeli mai mari sau mai mici, când vine vorba de abordarea unor situații.

Situații apărute pe nepusă masă, situații care au venit pe fondul unei stări mai puțin bune. Situații care au dus la reacții …hmmmm, situații care am crezut că pot fi abordate la ambii copii la fel …

Dacă ar fi să le enumăr, un fel de mea culpa ar fi cam așa:

overprotective

În general am evitat să fiu exagerat. Am lăsat copiii să experimenteze lucruri și am intervenit doar atunci când am considerat că vor fi consecințe prea grave. I-am lăsat să cadă, să bage lucruri în gură (ce putea fi băgat), să se cațere peste tot …

În general, am încercat să nu le îngrădesc dorința de a de descoperi. Atunci despre ce greșeli ar fi vorba aici? Păi exact opusul lui overprotective, faptul că i-am lăsat prea liberi și asta în condițiile în care eu am plecat de la premisa că atunci când eram mic nu stătea în vacanță nimeni după fundul meu. Eram la țară și toată curtea, gârla și câmpurile sau viile din împrejurimi erau ale mele. NU mi-am rupt nimic și am învățat o mulțime.

NU e cazul la ai mei copiii pentru că la ei e vorba mai repede despre viața de oraș :(, în mare parte, în timp ce despre viața la curte cunosc prea puțin.

Greșeli? Prea mult oraș și prea puțină țară. Rezolvare? Supravegherea cu măsură.

prea implicat

Faptul că am avut zilele săptămânii la dispoziția copiilor a făcut ca relația să fie foarte strânsă. Din tot ce poate face o mamă, am făcut 99%. Asta m-a pus într-o poziție ușor ciudată. Copiii au ajuns să vină spre mine cu orice problemă, rezolvarea fiind pentru ei …eu.

Mama a fost și ea prezentă, dar ea s-a întors la muncă și am rămas eu cu ei și atunci aici au apărut greșeli, pentru că mi-am asumat uneori prea mult rolul de mama/tată și gradul de dependență e a rămas ridicat.

Sunt dese momentele în care în loc să aleagă oamenii care sunt lângă ei, și care pot reprezenta rezolvarea problemelor lor, să mă caute pe mine. NU contează că sunt prins, eu am rezolvarea. Vezi aici, repararea lucrurilor, mersul la somn, schimbatul, dușul …Mă gândesc acum la tații care și-au luat concediu sau sunt homedads cu totul, la ei cum o fi?

Sfatul meu este să cauți un echilibru între părinți și acțiunile pe care le întreprinzi cu ai tăi copii. Prea târziu va fi mai greu, așa că e bine să o faci cât mai devreme (chiar dacă îți place să fii miezul).

știu cel mai bine

Când stai mult cu ai tăi copii, pe lângă faptul că ajungi să îi cunoști, ajungi să înveți o mulțime de chestii și uneori să crezi că le ști pe toate – că doar am doi copii.

E adevărat că am învățat multe și am găsit multe rezolvări, dar asta nu mă face expert sau atotștiutor. De asta îmi pare foarte periculos doctorul google sau blogul de parenting, pentru că sunt mulți părinți care caută sfaturi precise, direcționate, aplicate. E adevărat că unele bloguri aparțin unor specialiști, dar atunci când este vorba de oameni normali, problema e puțin diferită.

Greșeli faci atunci când îi spui omului ce să facă, fără să iei în considerare că e o situație unde sunt foarte multe alte variabile pe care nu le cunoști, nu le controlezi și atunci răspusnul este …puțin prea infatuat.

Rezolvare – eu unul am decis să scad dorința de a răsunde sau de a mă implica peste tot. Cumva mă moderez în comportament, cel puțin până obțin cât mai multe date despre problema în cauză, pentru că dorința mea de a face bine poate face rău.

sfaturi de sus – patronising

Când ai doi copii, care nu și-au rupt nimic, învață bine, comunică, sunt respectuși, sociabili, crezi că ești cel mai tare. Adică așa am crezut și mai cred de multe ori despre mine. NU e chiar așa! Am uneori un ton nepotrivit și las starea mea să se reflecte în sfaturile sau modul în care comunic cu cei mici. Am și ghinionul să folosesc un ton care e văzut ca îngânfat și, de aici, copiii sunt unori deranjați/speriați, iar adulții de atitudinea mea de știetot.

Acum nu zic să poate o nimeresc cu sfaturile, dar tonul face muzica și uneori e nevoie de muzică clasică iar eu bag doar rock :))

prea nervos

Când te apasă ceva caută să te relaxezi. ATÂT!

Ei bine eu nu mereu mă relaxez înainte de copii sau de familie și, atunci, intru în ceva frumos cu o stare de kko și asta se vede instantaneu în ton, în privire, atitudine. Unoeri relizez că am o stare proastă și mă regelez cât pot înainte de copii/familie. Nasol e atunci când sunt obosit și nu realizez unde mă aflu și intru cu capul înainte, precum un berbec, și fac mai mult rău decât bine.

Nasol e că nu mereu poți să te relaxezi și atunci cred că cel mai bine este cauți înțelegrea/suportul partenerului, altfel se lasă cu negativ 🙁

lipsa de rabdare raportată la vârsta copilului

Asta se leagă perfect cu ce e mai sus. Am tendința să uit ce vârstă au. Vad că sunt extrem de prezenți și le merge mintea și atunci am pretenții nefirești 🙁

Uneori vorbesc cu ei ca și cum ar fi adulți și mă aștept să înțeleagă și să facă ce stabilim. Apoi mă uit mai atent și văd că sunt o mână de carne și că oricum dau dovadă de mult mai multe decât e de așteptat de la vârsta lor.

Offffffffff sunt prea adult și cred prea multe și ar fi frumos să mă temperez.

La voi cum e?

%d blogeri au apreciat: