[dropcap]U[/dropcap]nul dintre cele mai delicate subiecte de abordat cred că e legat de greutatea copiilor. E complicat pentru că sunt atât de diverse cauzele, atât de delicată abordarea faţă de cel mic, atât de uşor să cazi în “păcatul” de a-l “ajuta” să aibă probleme …atât de uşor, atât de delicat.

Pe de o parte v-aşi întreba la ce vă gândiţi atunci când vedeţi un copil care are greutatea unui adult, dar el abia e la grădiniță? …daţi vina instantaneu pe părinţi, vă gândiţi că ar fi bine să facă mai multă mişcare, vă faceţi cruce şi mergeţi mai departe, îl comptimiţi şi spuneţi “săracul copil”?

Din ce am văzut în jurul meu problemele pleacă de devreme

– ori sunt copii care au fost “îndopaţi de mici” că “trebuie să mănânce ca să crească mare” şi îndopatul nu s-a făcut neapărat cu lucruri sănătoase (vezi aci cremvuştii, pateul, covrigii, gogoşile, dulcurile …);

– laptele formulă nu a fost folosit corect în raport cu nevoile copilului sau nu a fost folosită formula corectă;

– ori sunt sunt copii care mâncau spre deloc …şi au ajuns să fie îndopați (nu la sfatului cuiva avizat) cu vitamine şi alte suplimente și acum nu îi mai oprește nimeni;

– ori sunt părinţi care folosesc dulciurile şi ale mâncăruri “proaste” pe post de recomensă sau incetive (că nu îmi venea în limba română termenul motivaţie) pentru diverse acţiuni.

Io acum zic părinţi, dar de fapt categoria e mult mai largă şi poate include toate gradele de rudenie (bunici, mătuşe, veri …)

E de ajuns ăs vă uitaţi prin mall în weekend  şi vedeţi o grămadă de părinți care își ‘răsfață’ copii la fast food sau prăjeli în cantități impresionante (“că doar asta mănâncă cel mic, altceva nu vrea”) pentru că nu stau toată săptămână nu ei (sau stau prea puţin) şi încearcă să compenseze cu o masă în oraş (asta e una dintre multele variante). Foarte sus în lista cu probleme se află acei bunici care pentru orice masă își recompensează nepoții cu multe dulciuri sau îi lasă să pape dulciuri că altfel nu îi pot convinge să se așeze la masă, sau pur şi simplu îi răsfaţă, nu le pot refuza nimic (şi aci e un fel de compenaţie faţă de copii lor). DAR cred că cireașa de pe tort este lipsa de mișcare …oricum dacă părinții nu fac …sigur nici copii nu vor face …adică ajung copii să stea cu ochii în tabletă, televizor șamd, iar fructele lipsesc cu desăvârșire …pentru că mărul trebuie decojit, portocala e puțin acră, kiwi arată ciudat, rodia se curăță greu …din nou șamd 🙂

Greutatea copiilor duce la probleme pe care nu le mai poți corecta sau le corectezi foarte greu pentru că aşa cum îl creşti aşa îl ai, pentru că de regulă copilul își crează un anumit comportament de consum pe care îl schimbi (sau nu) cu eforturi uriașe. Pentru că rezultatele vin greu şi nu este mereu răbdare pentru a le aştepta.

Ce zic eu despre aceşti copii, că v-am întrebat la început? Cred că a fost nevoie de un singur gest pentru a face apoi mai mulţi în direcţia greşită. Îmi pare rău că părinţii nu realizează cum îi afectează pe cei mici un astfel de episod. Poate greşesc …nu ar fi prima dată.

PS mai e varianta …’lasă-l să mănânce ce cea că e mic, e în creștere și oricum arde tot …mai târziu nu o să mai poată oricum”

PS2 dacă e vorba de o dereglare hormonală sau o moştenire de vreun fel de la părinţi …e altă “mâncare de peşte”.