Șotron, elasticul, țară-țară, pititea, gornete, scârțâieroarea, paiua …atât îmi vine în minte din multitudinea de jocuri ale copilăriei. Evident că dacă stau mai mult la vorbă o să îmi vină în minte și mai multe jocuri, mult mai multe.

Că oi fi eu melancolic, romantic sau cum vreți să mă numiți, dar aș vrea să fie jocurile parte copilăria mai multor copii. Eu poate trăiesc într-o bulă pentru că la locul de joacă unde se strâng toți copiii cu care se joacă Tea, multe dintre jocuri sunt cele pe care le jucam și eu. Părinții copiilor le arată ce jucau și cei mici preiau fericiți. Știți că nu sunt multe locuri asemenea? Adică realizați că sunt multe locuri de joacă goale sau nu există deloc și atunci copiii înlocuiesc cu …tabletă, televizor. Ca să fiu pretențios în exprimare prea puțini copii mai sunt autonomi.

Dar să revenim la oile noastre. Așa se zice? Am uitat :)) În fine …nu contează. Zilele trecute vorbeam cu adulții ce să le mai inventăm copiilor din parc, ca să le mai colorăm distracția. Am tot vorbit noi, am tot discutat și am dat și pe google căutare (noi suntem adulți noi putem să stăm pe telefon) după idei.

Cel mai tare loc cu idei a fost printre primele rezultate, semn că nu suntem singurii care căută așa ceva și îi zice “activitatile Danonino” care ne-a dus într-o fabrică de idei.

NOI cei din locul de joacă de la centrală, am ales treaba cu obstacole. Aveam nevoie de lucruri pe care le-am văzut deja folosite de copii pentru jocuri, așa că …nu a fost foarte greu. Oricum ne-am zis că vom încerca mai multe și cam tot ce se poate.

E important să ai unde și să ai cu cine. Tea are gașca încă din cărucior. De fapt părinții ieșeau în acealși loc la plimbare și al socializare și uite așa ei au crescut împreună (v-am mai spus eu că este ca o familie). Acum Radu este și el parte, la fel ca Andrei (amândoi pe la 1 an, 1 an și jumătate) din gașcă și cresc într-o atmosferă care îmi place și, mai important, LE PLACE LOR.

Deci am descoperit că e nevoie de:

  • o bancă (eu am folosit o trambulină)
  • o eșarfă (eu am folosit cretă pentru că lua vântul eșarfa)
  • trei cercuri de hoola hop (până au coborât balerinele am folosit cretă)
  • trei scaune mici (eu am folosit elementele de la locuul de joacă)

Desfășurarea e simplă – cu Start și Finish. Copilul pornește de la start, urmează traseul, sare cu două picioare în interiorul cercurilor, urmează traseul și ajunge la final. Un adult poate cronometra totul sau nu 🙂 Oricum sunt sigur-sigur că până duminică dacă nu plouă mai încercăm măcar o idee din activitatile Danonino

Ideea e că oricum sunt la multe chestiuni în competiție, măcar să le canalizăm energia și această dorință cât mai bine.

…am trasat traseul cu multă cretă de culori diferite (alb, albatru și portocaliu), chestiune care a adurat cam 5-7 minute și apoi l-am testat

PS1 Articolul face parte din campania Danonino de sustinere a autonomiei copiilor – Spune Da. Evident că eu și Danonino vă provocăm să încercați activități și să îmi spuneți păreri, să îmi dați poze sau filmulețe sau doar să vă dați cu părerea despre activitățile încercate și …

PS2 am uitat să vă zic că au filtru mișto de activități unde poți să îți găsești mai repede activitatea care ți se potrivește (adică a copilului tău) …că e în casă, că e afară, după durată sau vârstă și, evident, după tipul de activitate pe care vreți să îl desfășurați (ală despre făcut curat îmi pare mega tare)filtru danonino


Comentariile sunt oprite.