adică cum îți poți implica copilul sau copiii în sport, în activitatea zilnică, în hobby-ul tău …în cazul meu e vorba despre alergare.

în toamnă am făcut un test drive cu un cărucior specializat pentru alergare și impresia copilului meu a fost definitorie în alegerea căruciorului. Cu alte cuvinte am folosit un copil să testez un cărucior de alergare (pasiunea mea) pentru un copil care nu venise pe lume și care nu știam dacă va fi încântat sau nu de alegerea mea.

Așa a arătat încercarea …

După ceva vreme, pentru că s-au înmulțit competițiile de gen și pentru că am descoperit și ce preferințe are noul membru al familiei Radu Matei, m-am înscris la tot felul de alergări de 3, 10 sau 21 de kilometri la o alergare cu căruciorul.

Și așa a arătat antrenamentul 🙂

Așadar voi începe seria de alergări la Bucharest 10k&FamilyRun cu 2,9 kilometri,  apoi la Cluj vor fi 21 de kilometri, și din nou la București la SMIB tot 21 de kilometri și apoi om mai vedea.

Ideea e simplă …atunci când vrei să dai un exemplu copiilor tăi, cred că e o idee bună să începi prin a-i atrage, a-i face parte din activitățile tale. Din păcate oferta de astfel de cărucioare este foarte limitată la noi și nu sunt deloc ieftine, din fericire au fost câțiva curajoși care au decis să importe așa ceva. Cei pe care i-am găsit și m-au dotat în final cu un așa OZN sunt din CLUJ.

Să știți că nu doar eu sunt încântat de acest timp de cărucior, fata mea, Tea Erica, este încântată, fiul meu, Radu Matei, după cum ați văzut e încântat și mama celor doi, pentru că este extrem de ușor de manevrat în ciuda mărimii lui.

Gata …nu vă mai zic nimic …vă aștept să mă susțineți, asta dacă nu vă hotărâți să vă luați așa ceva și să ne vedem la concursuri sau în parc #tăticiinmiscare.