Sunt câteva lucruri pe care, acum după ce am devenit de două ori tată, am învățat că sunt de cumpărat în prima lună de viață. Să ne înțelegem, pot fi cumpărate o mulțime de lucruri, dar dacă tot cumperi măcar să iei ce îți va trebui. De altfel mulți viitori părinți sunt într-o frenezie la târgurile de profil. Cum se apropie sorocul parcă se panichează și vor să cumpere de toate și tot. Apoi ajung să descopere că au luat prea multe, nu tocmai ce trebuie sau chestiuni pe care bebe nu le agreează. Acestea vor deveni viitoarele cadouri sau lucruri care vor ajunge depozitate la bunici. Ajung să cumpere de peste tot când ar putea merge într-un singur loc, cum ar fi un hipermarket.

Plec de la ultima idee, de a merge într-un loc mare care să le aibă pe toate și vă și zic de ce. În primul rând ai mai multe opțiuni ale aceluiaș tip de produs. În al doilea rând poți verifica calitatea produselor pe care vrei să le cumperi, poți să le vezi/miroși/simți. În al treilea rând le vezi pe toate în coș sub nasul tău și îți este mai ușor să vezi ce mai trebuie sau ce e în plus. Nimic nu e în plus :))))))

Citește și →  cum să renunți la mașină. soluții inteligente

Nu am mai fost de mult la astfel de cumpărături, că de …ai mei sunt mari, dar am o finuță mică care are nevoie de o mulțime de lucruri.

Eu am o idee – să nu cumperi prea multe, sau deloc înainte de venirea copilului pe lume. Unele mame m-au contrazis pentru că mi-au spus să așa s-au trezit cu tot felul de ozn-uri prin casă :))) Poate au dreptate, dar sunt încăpățânat și am și io argumente. Păi știu o mulțime de lucruri care au ajuns să fie decor pentru că nu au fost deloc folosite. Ele erau prezentate că fiind indispensabile.

Am un singur exemplu – cădița cu formă anatomică. Pentru Tea a fost de folos, dar la varul Teei a fost în plus. Apoi a venit Radu unde nu a mers folosită decât vreo lună jumătate pentru că e un bebeluș mare. Aaaaa noi aveam și o cadiță mică cu suport pe care nici nu am apucat să o folosim. A trebuit să o dăm mai departe rapid. De asta zic să e bine ai puțină răbdare. Dacă aș fi avut răbdare să îmi văd bebelușul aș fi luat o cădiță normală. Deh.

Acum vreo două paragrafe am zis că am o finuță și că am dus ceva lupte cu finii mei pentru a-i convinge să nu cumpere nimic până nu a venit Maya. Imediat ce s-a născut copila, Radu (finul) se întoarce spre mine și zice „când mergem la cumpărături nașule?”. Și ne-am urcat în mașină și am mers la Careffour să luăm toate cele. Am zis să mergem într-un hipermarket pentru că era mai ușor pentru mine să îi arăt lucruri, să îi explic, să îi exemplific, să pot face comparații.

Citește și →  aveți jucării de la playmobil? noi avem!

De aci pozele de mai jos în care eu personaj principal cu produsele și el fotograful de serviciu. Să fie clar că nu am făcut poze la tot ce am cumpărat pentru că ar fi fost un articol doar cu poze și nici un cuvînt.

Înainte de naștere aveam constant o discuție de genul – eu ce cumpăr, că nu știu. Eu îi spuneam, el nota și lista apărea. Apoi când s-a născut fata lui lista tocmai a căpătat alte elemente, pentru că a văzut ce și unde ar trebui ajustată. Cât a fost fina mea în maternitate s-au luat lucruri. Apoi după ce a ajuns Radu (finul) era cu altă listă tot prin magazine mari după alte chestiuni.

Deci ce am cumpărat?

  • o trusă sau mai multe pentru igineă și îngijire personală – unghieră, forfecuță, perie
  • prosop de baie (cu triunghi), de fapt mai multe că se folosesc cam două de fiecare dată
  • o masă (pătură) de înfășat
  • jucării de baie
  • jucării care zornăie
  • pătură de activități
  • carusel pentru pătuț cu lumini, animale și muzică
Citește și →  igiena dentară la copii - preambul

Recunosc că unele le-am luat puțin înainte de vreme (olița, dar e cu un calvaler și e pentru Radu, băiatul meu, apoi ajunge la fata lu Radu, finul meu).

Caruselul nu funcționează la toți copiii. Tea era disperată după el, Radu nu a avut nicio treabă, Maya pare că are interes pentru el. Am zis de el pentru că atunci când s-a discutat despre pat (aoleu ce discuție mare a fost și aceea) a venit vorba și despre chestiuni care pot fi agățate pe margini.

Să ne înțelegem …puteți cumpăra orice și în orice moment, doar că din experiență e mai „sănătos” să ai răbdare …nu uitați că aveți nași, prieteni, părinți și colegi. E mai indicat să aveți o listă și ceva organizare 🙂

Concluzia ar fi …două :)))

  • o listă bine pusă la punct
  • un magazin cu cât mai multe variante

PS Acum că am citit ce am scris și m-a amuzat teribil treaba cu Radu – finul și Radu – baiatul meu :))))

2 comentarii pe “e mai bine să cumperi lucruri pentru bebe dintr-un magazin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *