cred că toți părinții, sau majoritatea, au un coșmar legat de mâini curate (sună ca un film de sergiu nicolaescu), degete în gură, lucruri luate de pe jos – afară, în casă, de peste tot. Mă uit la ai mei …Tea are deja peste 4 ani, dar când se concentrează sau are emoții este imediat cu mânile în gură, iar Răducu are o relație constantă cu mâinile. Afară, după ce se joacă o grămadă, de fata mea e aici vorba, vine și caută în ghiozdan după ceva de mâncare, pe care de multe ori o atacă fără să se mai curețe pe mâini. Oricum toată chestiunea asta (cu mâncarea mâncată în parc) duce uneori la discuții și între părinți care se precipită să curețe mâinile copilului ca să nu se îmbolnăvească, și care până scot șervețelul umed sau toarnă puțină apă de mâinile copilului au „pierdut startul” pentru că cel mic deja bagă la greu în gură cu mâinile murdare. Stau și mă uit cum discută mamele sau bunicii despre soluția potrivită. servetele umede Unii zic despre tot felul de mărci de șervețele umede care mai de care mai umede sau scumpe sau „de firmă” sau diverse geluri antibacteriene. Un lucru e sigur, nu există acces la apă și săpun, deci e nevoie de o soluție.

Citește și →  dinţi, durere, soluţii

Deci revenim la șervețele umede și geluri. Dacă mă întrebați
pe mine …eu unul le-aș combina (uneori fac asta când are fata mea răbdare). Atunci când merg în patru labe sau trag de toate țevile sau frânghiile din parc sunt absolut sigur că o doar o combinație poate fi aproape la fel de eficientă ca apa și săpunul. De ce zic combinație? Pentru că după ce am citit puțin am aflat că gelurile pot fi eficiente doar pe un strat de murdărie superficial, atunci când grosimea e apreciabilă substanețele care omoară ce e de omorît nu prea au cum să fie eficiente, așa că e nevoie de șervețele care să înlăture stratul gros. Abia apoi poți veni cu un gel (e bine să fie pe bază de alcool, mimum 60%) cu care să cureți cum se cuvine. Nici nu e nevoie să vă conving că am dreptate, doar vă spun că eu dacă mă murdăresc cu ceva și dau direct cu gel …nu rezolv nimic până nu dau și cu un șervețel înainte. Fiind comod, am în mașină un spray antibaterian, doar că până nu îl combin (atunci când fac pe mecanicul) cu un șervețel umed …îl folosec degeaba.

Citește și →  Ce am învățat după 5 zile cu bicicleta prin București

În teorie un gel antibacterian (eu folosesc touch, se găsește peste tot și m-am obișnuit cu el, la fel și Tea) omoară 99% dintre bacterii, doar că în practică nici un copil sau chiar adult nu se va freca susținut pe mâni ca să ajungă la acest procent. Oricum fiind ceva lichid are o putere de acoperire mare (aici parcă vorbesc de vopsea lavabilă :)))) )gel antibacterian

Șervețelele de unele singure nu prea sunt ok, pentru că ele iau doar la suprafață și nu „acoperă” toată suprafața, nu pătrund peste tot. Dar sunt de cele mai multe ori mai la îndemână sau sunt preferate de părinți/bunici pentru că se ocupă chiar ei de curățenie. Cu gelul nu mai au controlul și au impresia că spun degeaba „freacă bine mâinile” că cel mici nu le va freca îndeajuns ca să mulțumească adultul.

Cum spuneam am cautat pe net diverse informații despre eficiența celor două soluții și dincole de aritcolele gen advertorial când se lăuda produsul X sau Y ca fiind soluția salvatoare am găsit și variante serioase în care producătorii de gel spun de la început [pullquote]…pentru acele momente, în care nu avem acces la apă şi săpun, gelul antibacterian este ideal, iar pentru momentele în care ne murdarim, în grădină, la joacă sau poate când vrem să curăţăm rapid suprafeţele de joacă ale copiilor, gama de servetele umede antibacteriene* sunt soluţia salvatoare.[/pullquote]

Citește și →  cezariana vs. nașterea naturală

Interesant e că am descoperit că unii producători nu s-au mulțimit doar cu două produse gen frate-soră …au completat că săpunuri solide sau lichide sau spray-uri. Poate eveident pentru unii, dar nu așa de evident pentru mine.

Ca o concluzie …dacă mergeți pe mâna gelului e bine să rețineți că nu înlocuiește apă și săpunul și ar fi indicat să fie combinat cu șervețele antibacteriene (umede) atunci când curățați mâinile copilului (dacă sunt vizibil murdare). E bine să aibă peste 60% alcool, altfel sunt degeaba.

*(nu dau nume că nu se zică că fac reclamă, oricum am zis ce folosec eu  :)) și sună ca o reclamă).

26 comentarii pe “mâini curate, degete în gură, afară, în casă, peste tot

  1. Andreea Popa spune:

    Da, intr-adevar igiena mainilor este importanta, cred ca este una din cele mai bune modalitati sa ferim copii de boli digestive

  2. Andreea Popa spune:

    Da, intr-adevar igiena mainilor este importanta, cred ca este una din cele mai bune modalitati sa ferim copii de boli digestive

  3. Stan Mihaela spune:

    Chiar și pentru noi adulții igiena mâinilor este importanta..întrucât suntem conștienți ca ne scăpa de boli dermatologice, venerologice sau digestive. Eu chiar zilele acestea am avut o discuție cu o persoana adulta, chiar scolita, care mi-a confirmat ca nu se spala pe mâini înainte de a merge la toaleta, doar dupa….asa ca despre ce vorbim?! Dar dacă nu utilizam aceasta conștiința în grija copiilor noștri nu avem la ce sa ne așteptăm decât la situații neplăcute.

  4. Tudor Ancuta spune:

    Mainile au un rol major in raspandirea microorganismelor si a bolilor. Studii de biologie moleculara au aratat ca germenii se pot trasmite printr-o simpla strangere de mana. Astfel, datorita numarului mare de microorganisme tranzitorii ce se gasesc pe maini, dezinfectia igienica a mainilor reprezinta cea mai importanta masura pentru reducerea incarcaturii microbiene. Aceasta se face dupa spalare si uscare prealabila (daca mainile sunt vizibil murdare), cu o cantitate de dezinfectant necesara, recomandata de producator.
    Este atat de simplu: un copil curat este un copil sanatos. Igiena corecta este vitala pentru scolari si prescolari deoarece majoritatea bolilor sunt contractate in scoala sau gradinita unde se afla imprastiati virusii. Cand ii invatati de mici, igiena corecta poate duce la un stil de viata curat si sanatos.
    ,, MAINILE CURATE ,TIN BPOALA DEPARTE”

  5. Stan Mihaela spune:

  6. Tudor Ancuta spune:

  7. Toader Neonila Gabriela spune:

    Tu părinte tre sa știi
    Spala ti mâinile ca știi
    Bebe nu va fi bolnav
    Va fi vesel, foarte drag!
    Tine de noi ,părinții , de ce,cum, cât, când și ce se va întâmpla cu bebe!

  8. Toader Neonila Gabriela spune:

    Tu părinte tre sa știi
    Spala ti mâinile ca știi
    Bebe nu va fi bolnav
    Va fi vesel, foarte drag!
    Tine de noi ,părinții , de ce,cum, cât, când și ce se va întâmpla cu bebe!

  9. Damian Ramona spune:

    Folosesc mereu servetele si gel Touch, sunt nelipsite din geanta..As putea spune ca a devenit o obsesie „spalatul” mainilor, cred ca igiena mainilor este primordiala in viata unui om.

  10. Miruna spune:

    Intrucat sunt mai tot timpul pe drumuri si petrec majoritatea timpului la cursuri prin spitale sunt obsedata de igiena mainilor. Asadar, gelul cu pulverizator Touch nu lipseste din geanta mea

  11. Christea Veronica spune:

    Deoarece lucrez la o gradinita, gelul antibacterian Touch imi este nelipsit, este cel mai la-ndemana !!!

  12. Damian Ramona spune:

    Folosesc mereu servetele si gel Touch, sunt nelipsite din geanta..As putea spune ca a devenit o obsesie „spalatul” mainilor, cred ca igiena mainilor este primordiala in viata unui om.

  13. Miruna spune:

    Intrucat sunt mai tot timpul pe drumuri si petrec majoritatea timpului la cursuri prin spitale sunt obsedata de igiena mainilor. Asadar, gelul cu pulverizator Touch nu lipseste din geanta mea

  14. Christea Veronica spune:

    Deoarece lucrez la o gradinita, gelul antibacterian Touch imi este nelipsit, este cel mai la-ndemana !!!

    • Christea Veronica spune:

      O perioada nu am mai avut apa curenta in gradinita si acest gel devenise nu numai prietenul meu, dar si prietenul copiilor din grupa mea!

  15. Elena spune:

    Gelul pentru maini de la Touch ma insoteste peste tot. Am mereu o sticluta in geanta si una pe birou . Este prietenul de baza in dezinfectarea si reimprospatarea mainilor.
    Copil nu am inca…il astept :)… mama lui va fi pregatita, printre altele, cu multe sticlute cu gel de la Touch.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *