Cu ceva vreme înainte de a deveni părinţi pentru prima oară ne tot întrebam cum şi cît demult ar trebui să folosim muzica în viaţa copilului. Am tot ascultat în stânga şi în dreapta la cum procedează alţii, am provocat la poveşti părinţii să ne spună cum au procedat cu noi, am fost în vizită la diverşi …şi am ajuns să folosim muzica.

Întrebarea care se pune, pe care am folosit-o şi noi şi care ne-a fost şi nouă adresată a fost simplă. De fapt îl ținem pe bebe cu sau fără muzică? Facem liniște deplină sau ne permitem puțină gălăgie?
Nouă ne-a prins foarte bine faptul că încă din burtică bebe a fost înconjurat de muzică. Recunosc că am procedat cum am văzut prin filme …am luat căştile cu muzică diversă şi le-am aşezat pe burtică să vedem dacă face precum „alien” atunci când aude …ce aude. Între timp am descoperit că sunt unele device-uri uşor ciudate care îi permit (şi unii doctori spun că e mult mai bine aşa), dintre care se evidenţiază babypod. E cam extrem, dacă mă întrebi pe mine 🙂babypod

Citește și →  vaccinuri, vaccinări, proiect de lege şi sancţiuni

Nouă ne plăcut să ascultăm radio romantic (cu muzică foarte potrivită pentru a nu agita ‘spiritele’) şi fără reclame și destul de multă muzică clasică, în special Mozart. La un moment dat am folosit și căștile cu muzică clasică direct pe burtica mamei. Nu am obţiunt nici un efect spectaculos, oricum Tea a fost liniştită încă din burtica mamei. Privin retrospectiv, poate că muzica aavut un rol important, alături de starea pe care i-am „provocat-o” mamei pe toată perioada sarcinii.
Una peste alta am optat pentru ceva fundal sonor în jurul bebelușului pentru că din experineța proprie nu ai mereu norocul să dormi în liniște deplină. Eu unul am fost obişnuit de mic, aşa zice mama, să dorm doar în linişte perfectă şi asta a însemnat că mi-a fpst foarte greu să ma odihnesc în studenţie. Din fericire am reuşit să mă adaptez şi să mă schimb atunci când a venit Tea pe lume. Cu ea, şi cu mine şi acum cu Radu-Matei, NU am folosit doar compilațiile din comerț de genul ‘Mozart for Babies’, ci tot felul de muzică clasică, operă, operetă și/sau radio muzical. De fapt radu-Matei observ că preferă muzica electronică, chill, trance …
Am observat că muzica ne-a ajutat foarte mult atunci când ne-am deplasat prin diverse locuri cu mașina sau am participat la diverse evenimente la care a trebuit să stăm mai mult și care interfera cu perioada de somn. Un bebeluş sau un copil mic obişnuit cu un fundal atunci când e pus la somn poate dormi atunci când e ceva gălăgie. Muzica bebeluşului se dovedeşte a fi foarte importantă şi poate fi „obţinută” şi de la jucăriile de gen night light music …jucăriile acelea care proiectează lumini pe tavan şi cântă diverse.
Bref …nu vă țineți copilul într-o liniște deplină, permiteți un pic de muzică pe fundal, veți avea numai de câștigat!

Citește și →  ce este de făcut când bebe are gaze?

Mai târziu îşi va alege muzica …poate Zurli …poate MTV …poate VH1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *