O să ziceți după ce vă uitați la poză că …acesorii accesorii dar nu sunt doar pentru fete și ați avea dreptate, pentru că sunt lucruri și pentru bebe Radu.

Din momentul în care Tea a descoperit că este domnișoară (adică faza cu oja, parfumul, milioanele de moațe și benițe și pantofi și fustițe și rochițe și tunsoare și etc.) am înțeles că vor fi din ce în ce mai multe momente în care voi fi nevoit să devin atent la aceste aspecte. De altfel de fiecare dată când plec pe undeva și nu merge cu mine are cereri din ce în ce mai specifice …o umbrelă care să meargă cu cizmulițele, anumite tipuri de încălțări sau ceva de hello kitty.

Cum rezolvi o astfel de problemă – că mereu trebuie să inventezi ceva – ‘sapi’ pe net. Uite așa am dat peste un loc unde găsești destule lucuri care să acopere nevoia fetelor de a fi domnișoare. Ulterior am descoperit că tot locul de unde ne-am pricopist cu oja (e din aceea care se curăță cu apă). Am ajuns să iau de data asta un gel de baie/șampon, o vopsea pentru jucat în cadă și niște bile efervescente. NEBUNIE …cum le-a văzut a vrut să le încerce pe toate. Am început cu șamponul care miroase foarte frumos și care lasă părul mătăsos și ușor de pieptănat (ptiu sutn bun de făcut reclame la șampoane după discurs), lucru care o încântă tare mai ales atunci când se piaptănă singură. Apoi am continuat cu bilele efervescente, care s-au dovedit o drăcovenie bună și pentru adulți. Deci iei biloiul care misoare tare frumos și îl arunci în cadă pe măsură ce se umple și drcovenia începe să boloborosească și ă coloreze apa și după ceva ‘chinuri’ rămâne  doar mijlocul solid care se dovedește a fi o surpriză. Nu zic jucărie pentru că e mult, dar cel mic se încâtă tare de tot când apare un fluturaș, un melc sau mai știu eu ce. În pachet au fost trei bile, adică trei băi și asta în condițiile în care Tea preferă dușul 🙂 De vosea ce să vă zic …era peste tot și a colorat totul. Noroc că se curăță la fel de ușor pe cât o aplica ea. Nimeni nu a scăpat, nici măcar bebe :))

Citește și →  Cum gândesc copii și cum li se dezvoltă creierul

Una peste alta, am găsit o soluție la care vom mai apela. Plus că mai au stickere pentru unghii, tatuaje temporare sau sclipici. Aoleu ce nebunie e și scilpiciul asta.

Acum să trecem la Radu. La el ‘accesoriile’ constau într-o fortecuță, un termos și o jucărie care scoate limba. accesorii jucarieDaaaa scoate limba și e amuzată tare. Raducu a fost foarte intrigat când a văzut o limbă mică și roz și un sunten strident, apoi a vrut să bage ‘animalul’ în gură. Asta e de bine, pentru că a însemnat că îi place, doar că e voluminos și nu poate face acest lucru, dar sunt sigur că va recupera când va avea ocazia. Pare bun de mestecat și bun e folosit când îi vor da dinții. Termosul e perfect dacă ai nevoie de apă caldă sau rece pentru diverse. Noi am fost obligați să îi dăm lapte praf și sunt puține recipiente care pot face asta. Aici mă refer la cele pentru copii, pentur că oamenii mari care merg în expediții au astfel de accesorii. Deci am căutat și găsit un termos care ține 12 ore apa caldă (noi am pus apa la 39 de grade și după 6 ore pierduse doar 3 grade) și 24 de ore lichidele reci. Faptul că are și husă de neopren ajută mult la e scrie pe etichetă și promite, oricum aveam deja experineță cu recioentele de la Laken (și tea are o sticlă care a pătimit toate cele și care încă funcționează, nu a prins miros sau depuneri ciudate după mai bine de 8 luni de folosință). Acum mă gândesc să iau mai multe din gama respectivă pentru că vom începe și diversificarea.

Citește și →  de la iYli.ro citire - aripile copiilor sunt părinții

Orice părinte are de dus o mică luptă când taie unghiile, unele mai mari altele mai mici, dar sigur are de dus bătălii. Multe dintre forfecuțele pe care le-am luat de prin diverse marketuri s-au dovedit nu prea pritenoase. Mă rog, nu zic că m-am chinuit cu ele, dar a trebuit să revin că nu am tăiat bine, sau pur și simplu, par greoiae sau ineficiente. Am zis …să încerc și ceva pe care scrie ‘făcut în elveția’. Băi nene (scuzați exprimarea) taie forfecuța de nu îți vine să crezi. Tot balamucul cu unghii mâini și picioare la ambii copii durează maxim 5 minute și nu trebuie să revin cu pila, pentru că nu e nevoie. E foarte tare.

Deci dacă există curioși multe chestiuni foarte practice și de calitate pot fi găsite aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *