Am auzit atât de des expresia asta ‘NU E VOIE‘ încât îmi vine și acum rău. Îmi pare că părinţii, bunicii apelează la el mai repede din comoditate decât din necesitate. Adică mai bine folosesc „nu e voie„, „nu pune mâna” decât să găsească o altă cale prin care să spună NU. Problema este că și tu, ca părinte, trebuie să o folosești deși nu este indicat sau este de evitat.
1. nu face abuz de ea
2. folosește-o atunci când chiar este cazul (dacă pune mâna pe ceva care nu se va sparge sau nu face pagubă abține-te) pentru că altfel nu va avea cum să descopere lucruri și, pe de altă parte, va aprecia mai bine expresia ca atare
3. spune pe un ton calm, prietenesc – altfel vei fii ignorat
4. nu intra în „conflict” cu alți părinți legat de ce e bine și ce nu este. În final tu vei știi ce este mai bine pentru copilul tău, în funcție de cum este el – ceilalți nu ți-l cunosc
5. bunicii au tendința că facă exces de expresie, explicați-le cum stă treaba
6. atunci când interzici ceva încearcă (chiar dacă știi că nu înțelege conceptul pe care îl expui) să explici de ce faci acest lucru

Citește și →  copiii și meșteritul

Am încercat să merg pe idee de a evita „nu e voie” şi să pun în loc o propoziţie, o explicaţie, doar că de cele mai multe ori am observat că viteza de desfăşurare a lucrurilor te fac să abordezi problema la acest mod şi la unul mai fericit 🙁

SPOR

3 comentarii pe “„NU E VOIE”

  1. Tudor spune:

    Daca ai sti cate castane mi-am luat datorita „nu ai voie”. Acum, cand ii admira vointa, indemanarea si sanatatea au inceput sa ma mai lase in pace.

  2. Tudor spune:

    Daca ai sti cate castane mi-am luat datorita „nu ai voie”. Acum, cand ii admira vointa, indemanarea si sanatatea au inceput sa ma mai lase in pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *