[dropcap]Z[/dropcap]ilele trecute aud cum bebe intră în “conflict” cu a ei mamă şi conchide scurt (atunci când nu s-a soluţionat cum îşi dorea) … “nu mai ești prietena mea“. Am rămas blocat, fără vreo replică. După ce m-am repliat am trecut la aflarea sursei acestei expresii (care a fost însoţită şi de gesturi destul de clare – plecat, întors de spate, bot) şi am descoperit – grădiniţa.

În următoarele zile am devenit foarte atent la cum interacţionau la grupă şi am văzut că foloseau foarte des termenul de “prieten”. Atâta vreme cât se jucau fără să apară vreo jucărie între ei totul era perfect. Cum se schimba situaţia auzeam “nu mai eşti prietena mea”.

Buuuun mi-am zis atunci că bebe şi colegii încearcă să înveţe prietenia, pe care unii părinţi încercau deja să o “predea” copiilor lor, şi că e bine să iau aminte la cum se desfăşoară totul pentru a şti cum să ajustez.

De principiu, toţi copii ştiu că e frumos să se joace fără să se certe, să împartă jucăriile şi să nu facă un capăt de ţară din faptul că unul asu altul ia ceva fără să ceară. Teoretic e simplu, doar că în practică, nici unul nu vrea să cedeze jucăriile, supărările/lacrimile apar foarte repede atunci când se trezesc că le este smulsă jucăria din mână. În acel moment “prietenia” dispare instantaneu, apar conflictele, care pot deveni violente. DAR ce îmi pare extrem de ciudat este că imediat ce părăsesc incinta grădiniţei sau a parcului aceeaşi acţiune (dar în doi sau trei copii) are o cu totul altă finalitate, adică se încheie fără nicio supărare, fără lacrimi …ceea ce mă face să mă gândesc că e “din cauza” mediului creat de comunitate …prietenia

Problema nu e neapărat legată de “spaţiul public” ci de momentul în care vine acasă şi aplică aceeaşi regulă cu unul (sau ambii) părinţi. Nimic nu mi-a părut mai ciudat decât momentul în care i-a zis mamei “nu mai eşti prietena mea” după ce …mama a refuzat să îi facă pe plac.

Corectura unui astfeld e comportament este foarte delicată şi bag de seamnă ce e de durtată şi necesită multă atenţie, mai ales că în fiecare zi se adaugă noi chestiuni la vocabular sau comportament.

Constat pe zi ce trece că educaţia echilibrată, care depinde de cât de echilibraţi sunt părinţii, este definitorie şi e bine să realizezi asta mai bine mai devreme decât mai târziu.

Din nou e nevoie de RĂBDARE 🙂