Mă uit în jurul meu la toţi cei de la locul de joacă şi îmi pare că mă uit la o familie. Mă cunosc cu ei de aproare 5 ani, adică de la primele plimbări pe care le făceam prin cartier cu Tea. La acea vreme locul de joacă era altul şi era plin ochi cu puştii care acum sunt în grupa mare sau deja în clasa 0. Sunt mari, vorbesc despre locurile pe care le-au văzut, sporturile pe care le fac, concursuri, jocuri pe tabletă …ce mai trece timpul. Mulţi dintre ei se mai îngrijesc de fraţi sau surori. E o imagine frumosă …părinţi, deveniţi prieteni, copii deja cu un trecut şi noua generaţie care gângureşte 🙂

De ce îmi pare că mă uit la o familie?

  • se protejează reciproc …copiii între ei, părinţii între ei, părinţii pe copii
  • se cunosc între ei …deja se ştie ce au voie sau nu copiii celor din parculeţ, iar cei mici ascultă
  • se ajută în aproape toate privinţele
  • supraveghează copii atunci când este cazul
  • îşi împărtăşesc evenimentele din viaţă …naşteri, botezuri, onomastici …
  • fac schimb de hăinuţe pentru că au pătrat pe principiul …e cineva care va avea nevoie de ele
  • fac surprize …scovergi, jucării, pufuleţi …nimicuri care aduc zîmbetul sau fericirea pe chipul celor mici

Au apărut destul momente în care, mai nou, cei mici se joacă între ei şi cîte un părinte cu frigiderul gol, dă o fugă până la magazin pentru două-trei produse. Nimeni nu se îngrijorează, cei mici ştiu de cine trebuie să asculte în acest răstimp şi cei mari au învăţat deja cum să îi abordeze pe cei mici dacă vor să fie ascultaţi.

După cinci ani, ajungi să cunoşti puţin oamenii ca să ştii cum să îi iei şi dacă poţi să îi păstrezi în jurul tău. Mă amuză tare când îmi aduc aminte cum eram adunaţi la locul de joacă …unii abia încercau să facă primi paşi, alţii se chinuiau să mănânce fructele …şi ne uitam cu coada ochiului unii la alţii. Încet, dar sigur, privirile s-au transformat în întrebări legate de diverse, apoi în schimburi de impresii, sfaturi, hainuţe …Încet, programul s-a armonizat, copiii au ajuns să se joace din ce în ce mai mult, să împartă creta, leagănul, “motoreta”.

Pe măsură ce s-au mărit copiii, s-au împrietenit şi mai tare şi după cît timp au ajuns să petreacă unii cu alţii şi toţi la un loc părinţii au ajuns să înveţe ce şi cum despre copii celorlalți. Dacă în părculeț intra vreun necunoscut sau dimineaţa erau gunoaie lăsate de peste noapte sau ceva se strica …părinţii se activau imediat – erau vigilenţi, făceau curat sau reparau. De fapt …toate acestea se întîmplă şi acum …nu mai departe de ieri 🙂 când am făcut curat.

Se ştie deja ce are voie fiecare copil sau nu are voie, se ştie ora de culcare sau rutina de peste zi, se ştie când e plecat şi cât va fi plecat …se ştie.

Faptul că am ajuns să petrecem aşa mult timp împreună a făcut ca această apropiere să se simtă dincolo de copii …bani, o viză de flotant, o reţetă, un drum cu maşina, o cunoştinţă …

Zilele trecute am mâncat scovergi …nu ştiu cum am zis că îmi e poftă de aşa ceva şi o bunică …a făcut o mulţime. Păcat că nu am o poză ca să vedeţi cât de fericiţi erau cei mici şi cât de fericit eram eu :))

Ieri un cuplu de părinţi era gătit şi pregătit de nuntă, au trecut să îşi salute copii înainte de plecare şi …a fost motiv de complimente, o mică bârfă, schimb de impresii, zâmbete şi glume.

Pentru că a apărut noua generaţie de bebeluşi au început să apară şi schimburile de haine. Există o geacă de iarnă care a plecat de la un băiat, a ajuns la o fetiţă, apoi din nou la un băiat şi acum la un alt băiat. Dincolo de calitatea produsului, sunt impresionat de cum au avut toţi grijă de geacă! Ştiau că va ajunge mai departe. Pe de altă parte şi copiii sunt cuminţi, îndeajuns de cuminţi ca să facă o geacă să treacă nu un sezon, ci vreo 4.

Nu ştiu ce să vă mai zic …oricum despre locuri de joacă am mai discutat şi puteţi citi aici, dar aţi priceput ideea generală.

Sunt cumva curios cât va dura toată povestea asta, sper pentru copiii mei, cât mai mult 🙂