Mă întreb și eu așa când văd că își tot face de lucru cu ele, cu cărțile. Multe lucruri dintre lucrurile pe care le face Radu sunt o emulație a ceea ce face Tea.

E concluzia simplă la care am ajuns după ce văd cum au intrat mai multe chestii în sfera lui de interes. Cele mai recente chestii sunt legate de schi sau lego.

Mă rog acum dacă ar fi să scriu câte a văzut la Tea și a vrut și el aș tot scrie …dar despre citit sunt cel mai intrigat.

Am observat acum ceva vreme cum replică numerele când le aude la Tea (dincolo de ce este învățat la creșă) și brusc mi-am amintit cum îl țineam în brațe și bânguia literele de pe tricoul meu (dacă dau de filmuleț îl postez). Atunci am gândit că e o joacă și atât. Apoi am văzut cum ia cărțile de prin casă (are cărțile lui) și cum zice în barbă ca și cum ar fi citit. Când am ajuns în librarie și a ales o carte și a făcut fix la fel, am zis că am cel mai deștept băiețel ever, și am început să mă gândesc “oare când va citi Radu?”

Dacă stai să te gândești ai o mulțime de momente pe care le consideri drăgălașe – cum râde, cum zice ceva, când descoperă olița sau cum arată după ce mănâncă.

Eu cu Radu sunt în momentul ăla în care îl văd că umblă cu o carte la subțioară sau o pune în ghizdanul lui sau se chinuie să zică ce litere sunt.

Are așa o moacă simpatică în momentul când se joacă de-a restaurantul și vine Tea să ia comanda iar Radu, care e bucătarul, se face că o citește.

Am tot auzit de-a lungul timpului despre copii care de la vărste fragede au citit ziarul sau la tv de la sinte putere. Am auzit de povești cu părinți care de pe la 2 ani au început să îi facă pe copil să învețe să recunaoscă literele și să îl îndrepte spre citit.

Îmi pare exagerat, ca multe alte chestii din ziua de astăzi din viața copiilor noștri.

Când va citi, va citi, până atunci mă distrez cu asemenea amintiri.