Treaba cu olița e foarte complicată. Într-o proporție covărșitoare părinții vor ca al lor copil să presteze cât mai devreme la oliță, să scape de scutece. Că e de ordin financiar această dorință sau comoditate sau competiție cu alți părinți …mersul la oliță trebuie făcut la momentul potrivit, oportun …altfel graba va strica treaba!
oliță

Vă asigur că nu vreți să începeți această experiență cu plânsete!!!
Specialiștii spun că bebe e pregătit pentru oliță atunci când înțelege senzațiile legate de propriul corp, când înțelege ce sunt alea degete, buric șamd, altfel veți fi doar 2 părți care nu se vor înțelege reciproc. Vârsta cea mau potrivită e pe la 2 ani. Acu dacă copilul e ‘precoc’ e normal să nu așteptați până la vârsta aceea.
Eu unul am început pe la 1 an și 7 luni să las olița prin casă, să o vadă, NU pentru joacă, să înțeleagă că e un obiect care va face parte din viața ei. Când zic că am început ….mă refer la faptul că înainte de a ieși din casă o puneam pe oliță, la fel și la întoarcere. Din când în când mai faceam asta înainte de culcare, DAR până la doi ani nu am făcut din asta o practică constantă, un program fix. Oricum de la 1 an și 11 luni, odată cu mersul la creșă, cei de acolo au preluat frâiele. Ca să explic nițel …pentru că sunt mulți copii (cu sau fără scutece) era nevoie de un program, lucru care a dus, în final, ca pe la 2 ani jumătate să renunțăm TOTAL la scutece. Colectivitatea a fost factorul determinant în ‘strângerea relațiilor’ cu olița.
Acum constat că sunt câteva chestiuni ce ar trebui evitate pentru o ‘folosire eficientă’ a oliței și o renunțare definitivă la scutece.
1. NU începeți prea devreme, până la 1 an, pentru că e posibil să se sperie, pentru că nu înțelege ce vreți de la el și să refuze ‘contactul’ foarte multă vreme.
2. NU îl puneți pe wc, chiar dacă aveți adaptoare. În general, pentru că e sus, bebe are tendința să se sperie, plus că nu poate explora ce a ‘produs’.
3. NU îi faceți galerie și NU strângeți public când e ‘pe treabă’. Treaba asta inhibă, ca să nu mai zic că și voi dacă ați avea public ați presta cam greu 🙂 .
4. NU vă scârbiți dacă vă arată ‘producția’. La început, pentru că descoperă, e mândru și nu înțelege ce provoacă dacă arată ce a făcut, deci priviți și lăudați.
5. NU îl forțați să facă mai mult decât a făcut, pentru că voi credeți că ‘mai trebuie’.
Acu că am zus ce NU trebuie, vă zic și ce merge.
1. Merge să încerci să creezi o rutină, dar oferă și explicație copilului în legătură cu ea.
2. Poți să îi dai ceva să îi ocupe timpul, de genul ..carte cu imagini, o jucărie. Unii îl pun la TV, alții îi dau tableta în brațe. Nu știu dacă e bine sau nu …dar unii copii suportă mai ușor ‘stresul’ oliței.
oliță

Citește și →  despre cadouri

3. Explică de ce e nevoie de oliță în viața lui, coroborând cu evenimentele ce urmează (somn, plimbare, etc) și spălat pe mâini după.

Sunt multe cărți care vor să te învețe cum și când e cel mai bine, chestiuni de genul ’10 pași pentru a scăpa de scutece’, dar nu prea se potrivesc unele lucruri cu realiatatea. Recunosc că am cumpărat o astfel de carte și am constat că unele chestii care ar fi ‘trebuit făcute/bifate’ bebe nu le-a făcut/bifat și totuși am ‘adoptat/folosit’ olița fără probleme.
Să nu uit …știu de mame care s-au chinuit să scape de scutece până spre 4 ani, pentru că au încercat olița prea devreme (pe la 1 an).
Dacă or mai fi și alte soluții eu nu mai știu …
Știu că și treaba asta e’dusă la bun sfârșit dacă ai rabdare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *