Da …am fost pe stadion cu Simona Halep. Ea nu știe că am fost acolo. Eram printre cei, probabil 20.000 de oameni care i-au strigat numele.

A fost o zi nebună, despre care s-a scris și s-a vorbit mult. Asta e varianta mea.

A început cu un mesaj la ora 9 care mă anunța că va trebui să mă pregătesc pentru un live în Observator 19. Apoi au mai urmat alte mesaje care anunțau mult mai multe lucruri legate de Simona Halep.

Am început să citesc și să mă documentez puțin. Am revăzut câteva dintre cele mai importante momente ale carierei Simonei, apoi m-am întrebat care e treaba cu Arena Națională.

Am descoperit o poveste (ciudată) despre cum era vorba de o piață (așa cum se obișnuiește prin afară), apoi despre niște scări și în final Arena Națională. Nu discut ce trebuia sau nu trebuia, spun doar că ne place să sărbătorim în stradă evenimentele majore, cine știe ce a fost la Universitate cu ocazia Campionatelor Mondiale din America și Italia …știe ce vorbesc. Și nu este singurul exemplu.

Deci aflu că Simona va prezenta trofeul (o replică a acestuia) pe o scenă amplasată pe gazonul Arenei Naționale. Aflu că primirea de la Aeroportul Henri Coandă s-a lungit și că tot ce știam despre ce va fi seara se schimbă pe fiecare minut.

Într-un final, care e determiant de organizare/logistică, aflu că va fi un live și o ediție specială și că eu voi fi la fața locului alături cu Sonia Siminov (huge fan of Simona Halep).

Idea e că pe 11 iunie 1978 (nu eram născut) Virgina Ruzici câștiga pe zgura de la Roland Garros trofeul și devenea regină. Simona Halep era nr 1 mondial din octombrie 2017, dar din trei finale de grand slem nu reușise nicio victorie. Era o presiune – cum că nu ești cu adevărat nr 1 dacă nu ai un trofeu de la un turneu mare – uriașă. Pe 9 iunie a reușit într-un meci tare frumos să o învingă pe Sloan Stephens (nr .10) și și-a realizat visul. 40 de ani distanță, cât voi împlini și eu anul acesta. PS a devenit nr 1 în luna în care mă nășteam :))

Simona Halep are o poveste impresionantă și părinții ei au făcut niște sacrificii uriașe pentru visul fetiței lor. Acum sunt răsplătiți …și noi. Ne bucurăm de victoria ei și unii se reped să o atribuie unei țări, doar că țara nu a făcut cât trebuia și cât putea. Asta e o altă discuție.

Revin la Arena Națională. Se adună din ce în ce mai multă lume. Dacă atunci când  mă instalam erau poate 1.500 de oameni, până la primul live din Obs 19 erau deja 10.000. Pentru un eveniment anunțat din scurt și mutat sau cu o localizare incertă a strâns foaete mulți oameni. Simona Halep i-a strâns. Cică vreo 20.000!

(dacă au fost mulți copii care au vrut tenis când a devenit no.1 acum va fi omor)

Atmosfera a fost senzațională și ecoul creat de oamenii care strigau numele campioanei …SENZAȚIONAL.

Primul ciudățenie, sau nu, a fost când crainicul stadionului a anuțat organizatorul, iar lumea a reacționat. Mi-a dat de gândit, altora nu 🙁

Simona a intrat în ropotele de aplauze ale celor prezenți. Dincolo de zecile de mii de telefoane care imortalizau momentul, erau camere de la toate televiziunile care filmau din toate unghiurile, iar reporterii (mă număram printre ei) înghesuiți umăr în umăr și povesteau cu spor ce și cum. SENZAȚIONAL!

A fost cu imn …frumos, a fost cu invitați …frumos, a fost cu o cheie a orașului și o plachetă și revoltă a publicului …ciudat (Simona nu a știut cum să reacționeze), apoi iar invitați (Ilie Năstase a spus ceva frumos pentru cine a știut să audă și să înțeleagă).

Am fost norocos, dar și ghinionist. Norocos pentru că a picat semnalul de la conexiunea care ne punea în live, așa că am putut privi tot. Ghinionist pentru că toate telefoanele au ucis semnlul și nu mi-am putut face treaba, nu am putut transmite ce simțeam și ce era acolo, mai ales că eram mai aproape de centru decât alți colegi.

Apoi am plecat și mă uitam la Sonia care era încântată peste poate pentru că a făcut ce a făcut, apoi ne-am întâlnit cu lume care a venit mai târziu și nu putut să mai intre.

Apoi am plecat 🙂

Evident că au fost poze, evident că au fost telefoane și strângeri de mână.

Un lucru mai puțin știut …Gabi Szabo era cu un buchet de flori, aștepta un moment în care să o felicite pe Simona. Era cu o jucătoare de handbal de la CSM București (campioană de Champions League). NU au apucat să ofere florile, dar nu păreau supărate sau ceva. Mă uitam ce înseamnă respectul și umilința și cumpătarea, mă înclin.

Am plecat. Lume multă, ceva lacrimi (ca în timpul finalei) și multe comentarii legate de prezența și gestul primarului general, dar și despre reacțiile oamenilor. A fost bine, a fost rău, era mi bine să … cam așa vorbeau.

Concluzie – sunt norocos că meseria m-a adus în mijlocului unui eveniment așa de deosebit.

Simona Halep e un om mișto, o campioană.