Cam de pe la 3 ani …încep petrecerile copiilor. Zic asta pentru că petrecerile părinţilor pentru copii pot începe încă din luna 1 de viaţă. Partea care îmi pare uşor ciudată este că la trei ani abia dacă înţeleg conceptul de aniversare, de petrecere. Adică sunt convins că la final au rămas cu idea că s-au jucat într-un alt loc decât grădiniţa, au mâncat mai mult dulce şi au avut parte de vreun personaj din desenele animate.

Pe de altă parte am văzut copii foarte iritaţi din cauza faptului că se jucau şi trebuiau să împartă lucruri cu copii pe care nu îi cunoşteau. Am văzut copii foarte obosiţi din pricina orei la care se desfăşura petrecerea şi care era în uşor conflict cu rutina zilnică. Am văzut copii care vroiau acasă pentru că nu le plăcea nimic din ce se întâmpla, dar erau ţinuţi de părinţi pentru că era vorba de obrazul lor sau de banii daţi pe închiriat sau …

Citește și →  intimitatea de care am nevoie

Prima petrecere la care a participat fiica mea a fost pentru ea mai devreme de 3 ani şi îşi aduce aminte trei lucruri: că a dansat cu mickey, că a mâncat dulce şi numele celui care a fost aniversatul. Ce îi aduc aminte eu? Cât de mult m-am chinuit să o conving să nu bea sucuri acidulate, să NU mănînce toată ciocolata, să meargă acasă pentru că era prea obosită, să lase jucăriile şi altor copii, să se schimbe pentru că era prea transpirată de la agitaţie!

Dacă e să pun în balanţă toate astea parcă aş aştepta până aş organiza prima ei petrecere serioasă sau la un loc de joacă. Oricum nu am de gând să o iau la petrecerile mele oricât de mult mi-aş dori să merg.

Sunt exagerat?

petreceri pentru copii

 

3 comentarii pe “petreceri pentru copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *