vreau la balet

vreau la balet
detalii

Ca orice fetiță (cred) există un moment în care va spune – vreau la balet! La noi s-a întâmplat când Tea se apropia de 5 ani și deja aveam și ceva experiență cu dansurile moderne. Deja bifasem două serbări cu tot cu spectacol și costume și, ne gândeam noi părinții Teei, că chestiunile legate de


cursuri de limba engleză

Încă de la vârste fragede cam toți părinții vor să-și învețe copii să vorbească engleză, germană, fraceză, spaniolă și mai știu eu câte altele. Consideră că, astfel, copiii lor vor avea mai multe șanse mai târziu în viață. E drept că în viață competiția începe din pruncie (cam devreme dacă mă întrebi pe mine pentru