la începuturile acestui blog unul dintre articole a fost despre experiența mea de tată, la baia publică cu fata mea. Acum am și un băiat iar Tea este deja mult mai mare. Dincolo de baie au apărut vestiarele în viața mea.

Să le luăm pe rând

Băile

…fie că sunt publice, de mall sau mai știu eu de care, ele reprezintă o experiență traumatizantă, de cele mai multe ori, pentru un tată de fată.

Când ești cu fetița în oraș merge să practici “scurtături” până pe la vreo 3 ani. Ce înseamnă asta?

Să încerci să intri la băile destinate persoanelor cu dizabilități sau la baia băieților. Copilul la vârsta aia nu pune multe întrebări și dacă ripostează poți găsi diverse argumente să intre. După 3 ani nu prea mai merge pentru că are o altă înțelegere a lucrurilor din jur și o ancorare în realitate mult mai mare.

Din acel moment, momentul în care face diferența între sexe, înțelege simbolurile, intratul la persoanele cu dizabilități devine din ce în ce mai greu, iar la băieți devine imposibil.

Acela este momentul în care ești nevoit să intri cu fata la la baia femeilor. Este extrem de rar momentul în care nu primești acuze (așa cum am primit și când am scris prima dată despre acest lucru), jigniri și amenințări. Majoritatea presupune aproape automat că ești dezaxat, dezechilibrat, obsedat. Prezența copilului tău, cu tine de mână, este văzută că o modalitate să intri și să îți satisfaci poftele bolnave. Mda.

Noroc că sunt și mame care cunosc această situație, prin prisma soțului care a pățit la fel, sau înțeleg cum funcționează lucrurile.

De pe la 5 ani a fost nevoie, din ce în ce, mai puțin să intru cu Tea la baie pentru că a ajuns să se descurce singură. Sunt însă momente în care dacă i se pare murdar sau miroase ciudat (dar e obligată de vezică să intre) mă cheamă pentru a-i sta alături.

Acum la 7 ani are obiceiul să intre cu fetele la baie și are o înțelegere mult mai amplă despre cum trebuie tratat subiectul. De altfel dacă e ce ceva ce nu îi place se cere ea la baia celor cu dizabilități.

Și acum trecem la episodul …

Vestiarele

Despre asta eu abia acum scriu, dar am băgat de seamă că și Dan Cruceru are o problemă cu ele, ele vestiarele.

Păi cum să nu ai când ele nu există. Eu nu cer un vestiar pentru copii, dar nu strică să fie o soluție de compromis pentru că se întâmplă prea des să te afli la bazin și dacă ești cu fetița nu ai unde să o speli.

Eu nu pot intra în vestiar la femei pentru că …. Nu pot intra în vestiar la băieți pentru că …. Atunci unde să intru?

Mai obișnuiesc să o dușuiesc la dușul amplasat lângă bazin și folosit înainte sau după. Sunt aproape sigur că nu este nici așa ok, dar nu am alternativă.

Nasol, mai nasol, îmi pare la cursurile de înot, acolo unde am pățit o mulțime.

Tea refuză să intre la vestiarul băieților. E de înțeles. Acel “mixt” este, de fapt, un open space unde lumea se împinge, aglomerat, o idee foarte aiurea dar folosită pentru că este comod și se poate aștepta cât copilul este la oră. Evident că dacă vrei să te pregătești, căci intri ora următoare, primști oftaturi, ignoranță sau cuvinte grele.

Acum vine povestea…

Tea mă ia să o ajut la schimbat în vestiarul fetelor (media de vârstă 7-8 ani) unde găsesc și mame cu băieții lor. Curând după ce intru încep să primesc priviri și mai apoi comentarii timide. Mai apoi se coalizează și vin din ce în ce mai multe. Mă opresc și spun senin că eu ies în momentul în care mamele de băieți vor veni cu mine și băieții lor în vestiarul bărbaților. Replica este că băieții sunt mici și nu reprezintă un pericol pentru fetițe, dar eu sunt mare și că eu sunt o problemă! Le spun la fel de senin că același lucru pot spune și eu despre mamele de fete în raport de băieții celorlalte. În fapt nu știu nimic despre mine și părerile sunt gratuite.

Mă opresc aici din povestit pentru că deja m-am enervat și nu mai vreau.

Este un fel de (chiar dacă mamele nu vor considera asta) alăptat în locuri publice. Dacă nu există alternativă pentru mamă, în loc să acuzăm sau să privim aiurea, mai bine am da dovadă de înțelegere.

Acum Tea este la handbal, suntem în puază de înot, și nici nu vreau să vă povestesc cât de aiurea este experineța legată de vestiare, de schimbat. Mama mea.

Concluzie

Nu e nicio concluzie sau soluție. NU avem cultura și nici civilizația și nici respectul sau înțelegrea să funcționăm mai normal. Este cu mult mai ușor să presupunem de la început răul. Este mai ușor să gândim că părinții trebuie să se descurce.

Civilizația ar trebui să însemne evoluție, dar pare de prea multe ori o involuție. În loc de deshidere și accepatare, vom avea vreun app pentru locuri de alăptat sau vestiare/toalete pentru copii.