Dacă ești tată și nu ai auzit “tata e șeful și e cel mai tare!” atunci încearcă să faci cumva să o auzi. Sunt curios să aflu cum te-ai simțit când ai auzit-o.

Ca să fiu sincer nu îmi place deloc atunci când cei mici ajung să fie în competiție. Nu o înțeleg și nu pricep de unde vine sau care este scopul final, modul în care se poate măsura chestia asta.

Poate are legătură cu dorința de socializare, aparținere, includere, atenție …nu știu.

Dacă stau bine să mă gândesc și eu când eram mic facem chestii din astea. Mai puțin cu tații …pentru că era vorba despre altceva, era despre revistele Pif, mașinile de fier și surprizele Turbo.

Povestesc chestii copiilor mei, mai ales Teei, despre banane, bomboane cubaneze, portocale și jucării. Tea înțelege foarte puțin din ce îi zic, dar am avut ocazia să mai povestesc unora pe la 11-15 ani, care înțeleg mult mai multe.

Am murit de râs când am strâns reacțiile de la cei mari și dintre toate umirea a bătut orice altceva.

Să revin la “tata e șeful și e cel mai tare!” …se dau 5 copii, dintre care două perechi de frați. Băieții, cumva, nu știu cum, au ajuns să își măsoare puterile lor prin tații lor.

  • al meu e mai tare!
  • ba nu …al meu e mai tare!

…în acest fel a continuat discuția ceva vreme, discuție la care fetele interveneau din când în când și le spuneau băieților că e o prostie și că e bine să se oprească. Evident că micii “berbeci” mai mult se ambalau când auzeau așa ceva.

La un nivel mult mai fin, fetele discutau nu care tată este mai cu tare, ci enumerau realizările lor. Partea bună este că știau realizări (și ăsta e un mega compliment pentru un tată), pe de altă parte e foarte frumos cum folosesc floricele în competiția despre tați, pentru a-l scoate pe al ei mai în față.

Dacă mai găsesc chestii, mai scriu pe aici.

Merci