Ca orice fetiță (cred) există un moment în care va spune – vreau la balet! La noi s-a întâmplat când Tea se apropia de 5 ani și deja aveam și ceva experiență cu dansurile moderne.

Deja bifasem două serbări cu tot cu spectacol și costume și, ne gândeam noi părinții Teei, că chestiunile legate de dans  sunt bifate. Nu ne gândeam că asta înseamnă că ne-am oprit sau că nu vom mai încerca altceva. Ne gândeam că dacă va vrea altceva, acel moment va fi mai îndepărtat. NU știu de ce credeam asta pentru că deja aveam deja experiență cu alte chestiuni similare. Cred că mai corect era să spun că speram să fie altcumva, dar mă rog, luăm totul cum vine pentru că nu prea văd alternative.

Așadar …vede Tea, nu mai știu exact unde, o balerină și își aduce aminte că are o carte cu o șoricică balerină – angelina balerina – și zice că  vrea și ea să se facă balerină. Ok zicem noi și trecem la căutări de săli cât mai apropiate și după ceva întrebări în stânga și în dreapta și ceva căutări pe net am descoperit o sală cu de toate …săli, profesori profesioniști, atmosferă …balerine.

Citește și →  alerg pentru copii alături de Hospice

Tocmai ce pregăteam revenirea la dansuri, se terminase și vacanța, eram în linie dreaptă, cum s-ar spune, și am decis să încercăm baletul 🙂

Am ajuns repede la sală pentru că ne zicea deja de 3 luni că vrea la balet (cu puțin înainte să înceapă vacanța mare), dar când am ajuns …s-a blocat! Nu orice fel de blocaj, unul pe care nu l-am mai văzut. A fost ‘mi-e frică’ și gata, stop joc :)). Imediat ce am intrat a zis că vrea să plece. Eram șocat pentru că nimic din ce vedeam sau auzeam, nimic din ce se petrecea și nimeni nu reprezenta ceva neplăcut, periculos, de speriat, ceva care să îi provoace reacțiile pe care le avea. Se prinsese de mâna mea și refuza să îmi dea drumul, în timp ce mici balerine încercau să o facă să se apropie de sală. NICIO ȘANSĂ! Cu chiu cu vai și după multe insistențe

Citește și →  pediculoza ...adică păduchi :)

Am stat in picioarele goale unul lângă altul fără să facem nimic altceva decât să privim la fetițele care făceau ceva rutine.

Mă uitam și mă gândeam ca Tea e activă iar rutina de la balet e cu mult prea lentă pentru cum e ea.

A zis ca vrea să mai vină …dar nu am mai revenit. S-a dedicat în schimb danusurilor moderne. Om vedea ce iese …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *