Nu îmi place că locuiesc într-un oraș, dar nu pot să nu vad beneficiile acestuia pentru bebe. Nu sunt multe, dar …sunt importante. Una, IMPORTANTĂ, este teatru pentru bebe.
Eu unul muncesc în special la final de săptămână și asta înseamnă că soția este singură aproape două zile. Două zile în care trebuie să umpli cam 8 -10 ore ale unui copil activ (indiferent de vârstă), lucru care se dovedește greu și obositor.
Din fericire sunt tot felul de activități pe care le poți desfășura cu al tău bebe, care îți umplu ziua și care ajută și la dezvoltarea copilului tău – este vorba despre teatre sau ateliere.
Dacă stai în București sau în orașele mari, nu vei avea probleme în a găsi așa ceva, dar pentru orașe mai mici (ex. Ploiești) astfel de lucruri lipsesc (singurele alternative rămân teatrele de păpuși, adică puține variante). Cu alte cuvinte, cu cât e mai mare orașul, cu atât mai multe variante vei găsi pentru copilul tău.
Deci ce înseamnă varinate și ce fac ele? Păi sunt trupe de teatru care s-au specializat pe copii (categorii de vârstă 0 – 5 ani), adică piesele sunt puse în scenă folosind multă muzică și dans. Copii sunt invitați să participe, părinții sunt invitați să participe, astfel se leagă mai bine relația părinte – copil, copilul devine mai sociabil, părintele poate deveni mai sociabil. Atelierele sunt acțiuni mai mici, ca număr de participanți, grija și atenția pentru copil fiind mult mai mare. La ultimul atelier, fica-mea a folosit plastelina și acuarela altfel decât o face acasă sau la creșă. Cel care are astfel de ateliere e de formație pedagog, deci nu e ceva făcut de capul lui.
Tot ce trebuie să faci ca să ajungi la astfel de …activități este să cauți pe net sau să întrebi alți părinți. Noi am fost la un atelier fără nume, găsit pe net, la piese puse în scenă de trupa Zurli și Teatru Ion Creangă.
Durata unui astfel de eveniment este de maximum 1 oră, dar dacă adaugi drumul, agitația de la fața locului, vă garantez că la final de zi bebe va mânca și va dormi bine, iar voi veți avea o zi plină și frumoasă.

Citește și →  Remorca de bicicleta Thule

Un comentariu pe “teatru pentru copii până în 2 ani

  1. Pingback: știți ce e EEMATICO? - Daniel Osmanovici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *