E vacanţă!!! Ieiiiiii. Asta ai zice în primă fază, oricum asta zice copilul tău. Doar că nu e chiar aşa, adică vacanță, vacanţă, dar să ştim şi noi unde să o petrecem, cum să o umplem.

Variantele pe care le ai în vacanţă, şi nu mă refer aici la vacanța de vară, nu sunt prea multe. O posibilitate este să îţi iei concediu şi să pleci undeva, doar că sunt cam multe vacanţe, mai multe decît zile de concediu, e nevoie şi de bani şi mai trebuie să ai şi chef :)) (na că am zis-o).

A fost amuzant cînd am realizat că urmează două săptămâni de vacanţă şi am gândit pe unde şi cum pot să o ţin ocupată pe fiica mea. În final a fost o nebunie încercînd să echilibrez doi copii, programul meu, oboseala soţiei, vremea de afară şi vacanţa care s-a dovedit prea lungă.

Deci …imediat ce am aflat că vine vacanţa am încercat să văd dacă putem fugi pe undeva, doar că vremea, prognoza şi cu bebe nu prea puteau fii prieteni. Se anunţa un fel de suiş şi coborîş cu o zi-două de soare, apoi ploaie, un pic cald, apoi rece …o nebunie. Deci vremea ne-a ţinut, sau avea de gînd să ne ţină pe lângă casă.

Citește și →  o a doua "familie" ...la locul de joacă

Am zis că vor fi bunicii care îi vor ocupa programul, doar că uneori copilul avea chef doar de noi, iar alteori bunicii au avut alte treburi, deci …nici aici nu am avut prea mult succes.

Am zis că poate mergem pe undeva, gen teatru, film, muzee sau alte activităţi dedicate celor mici, doar că se pare că schimbarea structurii anului şcolar a luat pe multă lume prin surprindere. La teatru poţi să mergi, dar ori e la o oră imposibilă, 11 – 12.30, oră care se încurcă cu orele de masă de somn. Noi am ajuns în weekend la prietenii de la Gaşca Zurli. La film …trebuie să fie desene, unele pe care nu le-a văzut, unele potrivite vârstei ei …delicat.

La muzee …merge, pentru că îi place, doar că opţiunile sunt limitate şi aici, din cauza vârstei. La 4 ani copilul merge dus la Antipa şi poate la Muzeul de Geologie, Muzeul Ţăranului Român, la Muzeul Satului, la Muzeul de Artă al României, eventual la vreo casă memorială. DAR atenţia şi răbdarea copilului sunt de scurtă durată, aşa că o vizită e destul de riscantă.

Citește și →  cadouri, cadouri, cadouri la infinit. doar eu vreau o pauză?

Ateliere ar fi …tot felul, doar că în proporţie covârșitoare sunt organizate la ore convenabile părinţilor care termină serviciul după ora 16. În aceste condiţii rămîi cu o bucată bună de zi fără soluţie. Deci …ce te faci?

De dus la vreo grădiniţă privată nici nu se pune problema, iar să „produci” vreo bonă iar nu e o soluţie.

Ce am făcut eu pînă la urmă? Păi, trebuie să recunosc că am avut ceva noroc, am ieşit la plimbare cu bicicleta de dimineaţa sau pe la locurile de joacă din jur. Am mai reuşit să o trimit pentru diversificare pe la bunici, a mai venit şi Heleni, am izbutit. Am reuşit să facem şi o mică plimbare, am fost şi pe la teatru, pe la dansuri, am inventat jocuri noi prin casă şi am învăţat chestiuni legate de alfabet şi împărţit în silabe.

Şi vine vacanţa mare!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *