Știți despre această dependență? Vă întreb pentru că mulți părinți nu realizează uneori când al lor copil este dependent de unul dintre părinți sau bunici sau bonă.

Din punctul meu de vedere dependență înseamnă că autoritatea, răsfățul, datoria, obligația, educația, TOTUL revine în grija unuia, iar restul (orice înseamnă asta) sunt „mainly spectatori”.

Cred că ați văzut situații în care un copil ascută doar de un părinte, celălalt (din varii motive) are o autoritate scăzută. Cred că ați văzut momente în care copilul rămâne la grădiniță în pragul ușii și țipă cât îl țin plămânii [pullquote]vreau la mama![/pullquote] sau „nu vreau să pleci la serviciu și să mă lași aici!” Evident că în astfel de situații părintele începe să folosească tot felul de tertipuri, le fel și educatoarea, pentru a convinge copilul că este în regulă ce i se întâmplă, că nu e nimic rău. Evident că eu am folosit aici doar un exemplu, pentru că, de fapt, astfel de situații în care vrea să facă un lucru doar cu un părinte sunt mult mai variate.

Citește și →  camera lui, din ce moment?

Cred că problema apare atunci când părinții nu sunt pe aceeași linie. Adică unul se „luptă” zi de zi cu educația copilului, iar celălalt părinte dintr-un soi de vină (că stă mult la muncă, că e plecat des, că e despărțit de mamă/tată) încearcă să compenseze și erodează tot ce face celălalt. 

Apare o „bătălie a surzilor cu muții” în care copilul are de pierdut pe termen lung, realația dintre părinți și copil, dintre cei doi părinți și unul dintre părinți și copil se dezechilibează. Păi cum să nu fie așa când cel mic folosește un copil pentru a-l pedepsi pe celălalt, de obicei se aruncă în bațele celui care „lipsește” pentru că vezi Doamne acolo găsește alinarea pe care nu o oferă celălalt. Sau unul dintre părinți (de obicei tatăl) se „lipsește” tare de fată pentru a o pedepsi pe mamă că el nu mai e „primul” (pentru că e mai mereu lipsa din pricina serviciului).

Exemplele sunt nenumărate dar soluția e simplă, pe de o parte e indicată o discuție serioasă între cei doi părinți ca ei să își armonizeze (indiferent de ce simt) acțiunile și vorbele (să nu se certe în fața copilului, să nu se contrazică, să fie uniți în decizii, etc), pe de altă parte se pot duce să vorbească cu un consilier, nu e nici o rușine în a cere ajutorul, mai ales că de rezultate se vor bucura toți membrii familiei.

Citește și →  ce am învățat după vacanță de vară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *