…să ai RĂBDARE este, uneori, mai ceva ca un maraton :))

…ieri (poate fi orice zi până la urmă) am mers cu Radu spre grădiniță. Menționez că drumul durează cam 10 minute când este călare pe bicicleta fără pedale (nenea Geo să trăiască).

…ieri a decis să luăm bicicleta cu buburuză, care mai are, din păcate, roți ajutătoare, și asta a făcut ca drumul să dureze cam 30 de minute!!!!!!!

…ieri nu am avut răbdare! După 5 minute în care Radu își dorea să îl împing, să îl țin și să îl susțin, am cedat. Nu am ridicat vocea, dar mi-am schimbat starea.

…ieri parcă nu avea echilibru.

…ieri parcă nu mai știa să dea la pedale.

…ieri parcă era atent la toate lucrurile mai puțin la mersul pe bicicletă.

…ieri parcă schimbatul de haine a fost mai ceva ca munca lui Sisif.

…ieri parcă a fost prea mult.

Mâine trec pragul celor 40 de ani

…și stau să mă gândesc cum arăta răbdarea mea cînd s-a născut Tea, când ne pregăteam de venirea lui Radu, când a venit Radu și când am început să parcurgem cu ambii diverse etape din viață.

…mai ieri învățam despre răbdare când mergeam la analizele din sarcină. Să stai cu emoții pentru că îți dorești ca totul să fie bine, copilul să fie sănătos și istoria să nu se repete.

…răbdare a fost cu carul când s-a născut Tea și în primul an. Atunci …la 30 și puțin aveam răbdare, chiar aveam.

Pe măsură ce Tea a crescut, răbdarea s-a modificat. S-a modificat pe măsură ce ea a înțeles mai multe, a făcut mai multe și cumva așteptările au crescut. Atunci parcă răbdarea a scăzut 🙁 pentru că în ochii mei, cel puțin, Tea a început să arate ca un adolescent/adult/om mare. Îmi pare rău pentru asta Tea.

…apoi a venit sarcina nr 2

…deja eram mai aproape de 40 de ani, ritmul vieții mele (viața ca familie) s-a modificat și a trebuit să fac un efort pentru a accesa răbarea de care era nevoie.

Totul a fost perfect cam până la finalul primul an. Aveam aceeași răbdare și ritm ca în primul an la Tea, apoi …

…apoi totul s-a schimbat și pe măsură ce creștea Radu, niveul meu de răbdare scădea și uneori ajungea să dispară foarte repede 🙁

…am povestit la început despre episodul cu bicicleta, dar dacă menționam cei 300 de mii de de ce/24h, atunci poate eram cu mult mai clar.

Am căutat să mă echilibrez cu ajutorul sportului și asta a însemnat că am ieșit la alergat mai des, am biciclit mai mult.

…a funcționat și funcționează, dar tot nu mai am răbdarea pe care o aveam la Tea.

Sunt siguuuuuur că până la 7 ani, 14 ani, 18 ani …o sa fiu pus în fața unui test al răbdării.

ce urmează?

…mă uit cu jind uneori la bunicii copiilor mei și sunt surprins de câtă răbdare au și de faptul că agitația lui Radu sau drumurile presupuse de activitățile Teei nu îi apasă.

Pur și simplu ne spun că au înțeles cum ne pot ajuta și o fac.

Oare după 60 de ani ajungi din nou la răbdarea pe care o pierzi pe la 35?

Oare ce pățesc eu este ceva general sau sunt mai rău decât alții?

Oare?

Și mă preocupă subiectul :)) pentru că am mai scris despre el 🙂 aici sau aici sau aici

Spor și răbdare vă doresc 🙂