…sau mai bine zis despre cum am abordat chestiunea educației în privința copiilor mei.

Înainte de toate trebuie să vă spun că cei doi copii au vârsta de 8, respectiv 4 ani, iar alegerile legate de educație au fost printre cele mai dificile decizii de până acum.

Până pe la vârsta de 1 an nu ai în gând altceva decât scutece, lapte și ore puține de somn la activ. Apoi realizezi, auzi în jurul tău sau îți zice soacra despre creșă! Începi să te gândești și să te consumi destul de mult – “oare e bine?”, “oare nu se va simți părăsit copilul?”, “nu e prea mic?”, “cum să îl las așa de mic?” …apoi vine întrebarea legată de “la stat sau la privat?”

Mai trebuie să țineți cont de un alt aspect, presiunea socială. Atunci când se presupune că ai un statut social, există așteptări din partea celor din jur ca tu să ai parte de ce este mai bun, copiii să aibă cea mai bună educație …viața ta să fie tot o culoare.

Eu am ales să îmi duc copii la instituții de stat.

Tea a mers la creșă de la vârsta de 1 an și 10 luni și nu regret un moment alegerea pe care am făcut-o, nici copilul meu. Țin să menționez că nici ea nu regretă pentru că, acum fiind mai mare, înțelege beneficiile pe care le are acum din acea perioadă. Să vă zic ce am câștigat eu/familia mea? Lista poate fi lungă, dar povestea pe care o repet mereu când suntem întrebați despre creșă este despre prima zi/săptămână la grădiniță – “tati, de ce până toți copiii? Ei nu știu că nu este nimic rău și că este vorba despre joacă?”. Lucru aceasta se repetă și pentru copiii care nu merg la grădiniță și merg direct la școală și care sunt ușor de identificat în curtea școlii (vă las să îi descoperiți singuri, nu îi descriu eu acum).

După creșă a urmat grădinița de stat, apoi școala de stat. Fix același traseu îl urmez și cu Radu și sunt foarte încântat să văd că reacțiile și dezvoltarea lui îmi confirmă corectitudinea alegerilor făcute de noi, părinții.

De ce am ales statul?

Am ales statul pentru că am cunoscut oameni minunați, dornici să transforme copilul într-un adolescent competent și mișto. Sună popos și propagandistic, știu, dar chiar așa se comportă cei care sunt “in charge” de educația copiilor mei. Recunosc că am un avantaj, puteți spune că nu am “jucat corect”, dar am căutat referințe despre insituțiile de stat pe care le-am vizat. Dar ce părinte nu face asta? Recomandările și experiențele celor pe care i-am întrebat au reprezentat baza de la care am plecat în luarea deciziilor.

DAR nu ne-am oprit la școală, sau la ceea ce mulți, cei mulți, consideră ca fiind varainta clasică. Încă de la la vârsta de 4 ani și puțin i-am oferit Teei posibilitatea să încerce diverse activitâți extracuriculare. Mă rog, la vărsta aceea opțiunile sunt extrem de limitate, noi am dus-o la un curs de engleză prin muzică. I-a plăcut tare, atât de tare încât a continuat și continuă și azi, cu a doua treaptă pentru Cambridge. Apoi …apoi au urmat o mulțime de alte expereințe care au mers de la cursuri de lucru manual (lemn și hârtie), la cursuri de robotică și programare, la echitație (dacă ziceți că nu e școală, vă contrazic), la cursuri de Soroban (calcul matematic după metoda japoneză), taberele BateȘaua de echitație și bicicletă, handbal. Ca să fiu clar …cred că sportul reprezintă un anumit tip de educație care structurează caracterul și “civilizează” spiritul, la care pot adăuga colaborarea, spiritul de echipă, capacitatea de reacție și analiză.

Concluzia pe care reușesc că o trag acum, în timp ce scriu aceste rânduri, este că mă bucur că am reușit să îi ofer atâtea opțiuni de a se dezvolta, iar copilul meu a accepta și îmbățișat aceste opțiuni.

Ce va fi cu Radu? Încă nu știu, mai ales că interesele lui par a fi legate de alte chestiuni decât ale Teei, ceea ce înseamnă pentru mine alte drumuri, mai multe …părinții înțeleg 🙂

Concluzie

– cred că orice sistem funcționează pentru copilul tău, atâta timp căt vezi că el se dezvoltă armonios, este fericit și mereu dornic de povești. Cred că e minunat să ai posibilitatea de ai oferi opțiuni care să îl ajute să facă alegeri cu mult mai complexe, mai târziu, în viață

PS – nu am mai zis de wakeboarding sau schi în cazul Teei sau cât stă de mult pe bicicletă Radu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.